ANPC a amendat două magazine de jucării din Capitală cu peste 100.000 de lei

Comisarii bucureșteni de la Protecția Consumatorilor au amendat, miercuri, magazinele Jumbo Pallady și Berceni, cu 108.500 lei, după ce au descoperit unele nereguli, se arată într-un comunicat ANPC.

05 Mai 2022, 18:47 (actualizat 05 Mai 2022, 19:06) Știrile TVR |
Activitate suspendată temporar

Comisarii au oprit definitiv de la comercializare aproximativ 10.000 de produse neconforme, în valoare de peste 170.000 lei.

Echipele ANPC au depistat comercializarea unor produse fără marcaje CE și lipsa unor informații de pe etichete, practici comerciale înșelătoare, comercializarea unor jucării fără informații în limba română privind avertismentele de siguranță și instrucțiunile de utilizare, comercializarea unor produse periculoase, comercializarea unor produse cosmetice fără informații în limba română privind avertismentele de siguranță și instrucțiunile de folosire, comercializarea unor produse diverse fără informații în limba română, pe etichete, comercializarea unor jucării care imită produsele alimentare.

Horia Constantinescu, preşedintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor: “Am rugat magazinele Jumbo ca, la intrarea în spațiul comercial, să deschidă clase de curs pentru învățarea limbii greceşti. Măcar aşa, consumatorul român poate înțelege etichetele. Şi, dacă tot vorbim despre centre de educare, hai să pregătim părinții pentru primul ajutor. Există şi produse periculoase pentru cei mici, dar părinții, odată calificați, pot asigura asistența. Lăsând gluma la o parte, transmit în limba română, ideea că suntem consumatori europeni, avem drepturi şi nu putem fi trataţi ca cetățeni de mâna a doua”.

Pe durata controlului, activitatea celor două magazine a fost suspendată.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 22°C 21°C
IASI 22°C 21°C
CLUJ 20°C 20°C
CONSTANTA 20°C 20°C
CRAIOVA 21°C 20°C
BRASOV 19°C 19°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI