ANPC a achiziţionat 50 de bodycam-uri, ce vor fi purtate obligatoriu de către comisarii din teren

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a achiziţionat 50 de echipamente "bodycam", ce vor fi purtate obligatoriu de către comisarii care efectuează controale pe teren, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, Horia Constantinescu, preşedintele instituţiei.

04 August 2022, 12:06 (actualizat 04 August 2022, 12:19) Știrile TVR |
Sistem bodycam

"În dorinţa de a combate nu numai lipsa de pregătire profesională despre care trebuie să recunoaştem că există în interiorul instituţiei am luat şi alte măsuri ce au generat la fel de multe scandaluri în interiorul Autorităţii, dar care vor proteja cu siguranţă atât integritatea comisarilor, cât şi activitatea instituţiei noastre. Am achiziţionat deja 50 de bodycam-uri. Nu am avut un buget pentru a cumpăra fiecărui comisar, dar este cu siguranţă o situaţie care până la începutul primăverii viitoare va fi finalizată, pentru că vom obţine buget să definitivăm această achiziţie. Vom avea 50 de astfel de echipamente ce vor fi purtate obligatoriu de către comisarii prezenţi pe teren. Vor fi pornite înainte de a intra la operatorul economic şi păstrate în funcţiune până la terminarea acţiunii de control, în aşa fel încât atât constatările colegilor noştri, cât şi dialogul purtat cu operatorul economic să rămână arhivat. Nu de puţine ori operatorii economici ne-au acuzat de măsuri abuzive sau de te miri ce bazaconii legate de activitate. Odată instalate aceste bodycam-uri vom putea toţi urmări exact cum a decurs dialogul, constatările făcute şi să ne asigurăm că aceste lucruri sunt bine păstrate şi transpuse în procesul verbal. Achiziţia a fost finalizată, urmează să ne fie livrate undeva în perioada 10-15 august. Le vom dedica anumitor structuri, anumitor acţiuni pe care le vom desfăşura. Toţi comisarii vor fi obligaţi să poarte aceste echipamente în timpul controalelor din teren", a declarat Constantinescu.

Potrivit sursei citate, preţul unui bodycam achiziţionat de ANPC se ridică la valoarea de 1.500 - 1.600 de lei, iar "beneficiile în raport cu activitatea nu pot fi cuantificate".

Constantinescu a adăugat că instituţia pe care o conduce a achiziţionat 20 de staţii emisie-recepţie, prin Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, "pentru acţiunile operative de anvergură".

 

 

sursa agerpres

CUVINTE CHEIE
 
Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 29°C 30°C
IASI 26°C 26°C
CLUJ 20°C 24°C
CONSTANTA 25°C 26°C
CRAIOVA 25°C 27°C
BRASOV 24°C 25°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI