Anomaliile noii legi a Educației: Bursă de merit cu media 1,59, dar nu şi cu 9.45. Specialiștii propun redenumirea burselor pentru cei cu medii mici

26 octombrie 2023, 20:05

Mai mulţi elevi de clasa a IX-a de la Colegiul Tehnic Mircea cel Bătrân din Bucureşti vor lua bursă de merit anul acesta, lunar câte 450 de lei, deşi au fost admişi la liceu cu medii sub 5.

NICOLETA GAIDOŞ, directoarea Colegiului Tehnic Mircea cel Bătrân, Bucureşti: Acest lucru se întâmplă numai la clasa a IX-a, pentru că la a X-a, a XI-a, a XII-a, medii sub 5 nu pot să existe, pentru că n-ar promova clasa.

Situaţii similare şi în ţară. Doi elevi din Sibiu, cu 1,59, respectiv 1,85, vor primi bursă de merit. Iar în judeţul Prahova, alţi doi liceeni cu media de 1,97, respectiv 4,59, vor fi recompensaţi tot cu bursă de merit. Potrivit noii legi a Educaţiei Naţionale, primesc bursă de merit primii 30% dintre elevii unei clase, iar în clasele performante iau bursă toţi elevii care au peste 9,50. Vom avea, așadar, situaţii în care elevi cu 9,45 nu vor primi bursă de merit.

NICOLETA GAIDOŞ, directoarea Colegiului Tehnic Mircea cel Bătrân, Bucureşti: V-aș răspunde tot cu o întrebare: Vi se pare echitabil să ia în liceele unde ultima medie este 9,70 sau 9,50 toată lumea să ia bursă, iar într-un liceu unde copiii nu au aceleaşi medii, să nu ia nimeni? Părerea mea este că va fi un stimulent pentru ei, va fi un stimulent că pot mai mult.

SORIN MIHAI, inspector general ISJ Constanța: În mod evident avem medii şcolare diferite, resurse diferite, dar cea mai importantă măsură pe care o putem lua pentru beneficiarii primari ai învăţământului este aceea de a le da tuturor şanse egale astfel încât să fie într-o competiţie sănătoasă.

Specialiştii în Educaţie au rezerve în ceea ce priveşte denumirea de bursă de merit în cazul unor medii extrem de mici.

OVIDIU PÂNIȘOARĂ, prof. univ. dr., Facultatea de Psihologie și Științele Educației: Haideți să le facem diferențiat, haideți să le numim burse de motivație școlară. Problema acestor copii este, pe de o parte familia, pe de o parte ei, că au ajuns într-o fundătură, și pe de altă parte profesorul, care este singurul specialist în Educație care poate să-l smulgă de acolo.

DANIELA VIȘOIANU, expert în Educație: Eu mă aștept că anul viitor să avem o analiză de impact. E de văzut dacă se încurajează participarea școlară, dacă se îmbunătățesc rezultatele copiilor și împlicarea în școală.

LIGIA DECA, ministrul Educației: Ideea este nu să comparăm medii care de altfel arată foarte diferit de la o școală la alta, ci să-i susținem pe cei care performează cel mai bine în fiecare clasă.

Inspectoratele şcolare trebuie să transmită până luni situaţia pe fiecare categorie de bursă, iar pentru bursele de merit, o defalcare pe tranşe de medii. Datele vor fi analizate şi eventualele anomalii ar putea fi corectate în viitor prin modificarea legislaţiei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite