ANOFM: Rata şomajului la nivel naţional era la finele lunii iulie de 2,96%

Rata şomajului înregistrat la nivel naţional era, la finele lui iulie, de 2,96%, mai mică decât cea din luna anterioară cu 0,04 puncte procentuale şi cu 0,31 puncte procentuale sub cea consemnată în luna similară a anului trecut, informează joi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), printr-un comunicat.

02 Septembrie 2021, 10:31 (actualizat 02 Septembrie 2021, 10:33) Știrile TVR |
Oameni pe stradă

Numărul total de şomeri la finele lunii iulie 2021 a fost de 258.774 de persoane, mai mic cu 3.357 de persoane faţă de cel înregistrat la finele lunii anterioare.

Din totalul şomerilor înregistraţi, 62.386 au fost indemnizaţi şi 196.388 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 7.125 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 3.768 persoane faţă de luna precedentă.

Pe medii de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii iulie se prezintă astfel: 81.237 şomeri provin din mediul urban şi 177.537 şomeri sunt din mediul rural.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 - 49 de ani (69.126), urmaţi de cei din grupa de vârstă 50 - 55 de ani (52.694), la polul opus aflându-se persoanele între 25 - 29 de ani (12.438).

În ceea ce priveşte structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (28,47%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 29,45% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 5,66%.

 

 

 

 

sursa agerpres

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 19°C 18°C
IASI 14°C 16°C
CLUJ 15°C 14°C
CONSTANTA 11°C 11°C
CRAIOVA 16°C 17°C
BRASOV 16°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI