ANM: Vreme normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni

Octombrie peisaj
Octombrie peisaj
26 septembrie 2022, 16:28

În Banat, în prima săptămână, valorile termice se vor situa în jurul normelor, astfel că temperaturile maxime medii se vor încadra între 20 şi 24 de grade, cu cele mai ridicate valori în zilele de 30 septembrie şi 1 octombrie şi cea mai coborâtă valoare în data de 28 septembrie. În cea de-a doua săptămână, valorile termice diurne vor marca o scădere şi se vor încadra între 19 şi 21 de grade, cu cele mai coborâte valori spre finalul intervalului. Temperaturile medii nocturne se vor încadra între 8 şi 13 grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în zilele de 1 şi 2 octombrie. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în prima săptămână de prognoză, când local se vor înregistra cantităţi de apă moderate şi chiar însemnate în data de 27 septembrie.

În Crişana, pe tot parcursul intervalului de prognoză, valorile maxime medii se vor situa în jurul mediilor multianuale, astfel, se vor încadra între 18 şi 22 de grade. În prima săptămână, cele mai ridicate valori se vor înregistra în zilele de 30 septembrie şi 1 octombrie, iar cea mai coborâtă în data de 28 septembrie, urmând ca în cea de-a doua săptămână, valorile maxime medii să fie de 18 – 19 grade. Valorile minime medii, se vor încadra în prima săptămână între 9 şi 12 grade; cea mai ridicată valoare minimă medie se va înregistra în zilele de 27 septembrie şi 1 – 2 octombrie, iar cea mai coborâtă în data de 29 septembrie. În cea de-a doua săptămână de prognoză, valorile minime medii vor marca o scădere şi se vor încadra între 7 şi 10 grade, cu cele mai coborâte valori în ultimele zile de prognoză. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în prima săptămână de prognoză, când local se vor înregistra cantităţi de apă moderate şi chiar însemnate în data de 27 septembrie.

În Transilvania, în prima săptămână, valorile maxime medii se vor situa în jurul normelor specifice perioadei, astfel temperaturile se vor încadra între 20 şi 24 de grade. Cele mai ridicate valori urmează a se înregistra în 30 septembrie şi în 1 octombrie şi cea mai coborâtă pe 28 septembrie. În cea de-a doua săptămână de prognoză, valorile medii diurne vor marca o scădere şi se vor încadra între 17 şi 19 grade, cu cele mai coborâte valori, spre finalul intervalului. Valorile minime medii se vor încadra în prima săptămână între 7 şi 11 grade, cu cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în 27 septembrie şi 2 octombrie şi cele mai coborâte în zilele de 26 şi 29 septembrie. În cea de-a doua săptămână, valorile medii nocturne vor marca o scădere treptată de la 9 grade în data de 3 octombrie până spre 6 grade în data de 9 octombrie. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în intervalele 27 – 28 septembrie şi 2 – 3 octombrie.

În Maramureş, valorile maxime medii se vor situa în general în jurul mediilor multianuale. Astfel, temperaturile medii diurne în prima săptămână se vor încadra între 18 şi 22 de grade, cu cea mai ridicată valoare urmând a se înregistra în zilele de 30 septembrie şi 1 octombrie şi cea mai coborâtă în 28 septembrie. În cea de-a doua săptămână vor marca o scădere până spre 17 grade. Valorile minime medii se vor încadra în prima săptămână între 8 şi 11 grade, cu cea mai ridicată valoare urmând a se înregistra în ziua de 27 septembrie şi în intervalul 1 – 2 octombrie, iar cea mai coborâtă în zilele de 26 şi 29 septembrie. În cea de a doua săptămână, valorile medii nocturne vor marca o scădere treptată până spre 6 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată până în jurul datei de 4 octombrie, când local se vor înregistra cantităţi mai importante de apă.

În Moldova, vremea va fi caldă în prima săptămână, cu o medie a maximelor ce va fi cuprinsă între 23 şi 26 de grade, cu cele mai ridicate valori în 30 septembrie şi 1 octombrie, apoi aceasta va scădea treptat până spre finalul intervalului, când va ajunge la medii de 18 – 20 de grade, valori apropiate de normele climatologice. Temperaturile nocturne vor avea mici variaţii de la un interval la altul şi vor fi cuprinse în medie între 6 şi 12 grade. Regimul pluviometric se va menţine deficitar în mare parte din interval, probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în jurul datei de 28 septembrie.

În Dobrogea,
prima săptămână va fi caracterizată de o vreme caldă, cu o medie a maximelor ce va fi cuprinsă între 26 şi 28 de grade, după care aceasta va scădea treptat până spre finalul intervalului, când vor ajunge la medii de 20 – 22 de grade, valori apropiate de normele climatologice. Temperaturile nocturne vor avea mici variaţii de la un interval la altul şi vor fi cuprinse în medie între 11 şi 17 grade, cu cele mai ridicate valori în 1 şi 2 octombrie şi cele mai scăzute în ultimele nopţi ale perioadei. Regimul pluviometric se va menţine deficitar în mare parte din interval, probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în jurul datei de 28 septembrie.

În Muntenia, vremea va fi caldă în prima săptămână, cu o medie a maximelor ce va fi cuprinsă între 25 şi 28 de grade, cu cele mai ridicate valori în 30 septembrie şi 1 octombrie, apoi valorile temperaturilor vor scădea treptat până spre finalul intervalului, când vor ajunge la medii de 20…21 de grade, apropiate de normele climatologice. Temperaturile nocturne vor avea mici variaţii de la un interval la altul şi vor fi cuprinse în medie între 8 şi 14 grade, cu cele mai ridicate valori în 1 şi 2 octombrie şi cele mai scăzute în ultimele nopţi ale perioadei. Regimul pluviometric se va menţine deficitar în mare parte din interval, probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în 27 şi 28 septembrie.

În Oltenia, prima săptămână va fi caracterizată de o vreme uşor mai caldă decât în mod obişnuit, cu o medie a maximelor ce va fi cuprinsă între 23 şi 26 de grade, după care aceasta va scădea treptat până spre finalul intervalului, când vor ajunge la medii de 19 – 20 de grade, valori apropiate de normele climatologice. Temperaturile nocturne vor avea mici variaţii de la un interval la altul şi vor fi cuprinse în medie între 8 şi 13 grade, cu cele mai ridicate valori în 1 şi 2 octombrie şi cele mai scăzute în ultimele nopţi ale perioadei. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în prima săptămână, iar în jurul datei de 27 septembrie local se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate.

La munte, în mare parte din interval, regimul termic va fi apropiat de normele climatologice ale perioadei, astfel media maximelor va fi cuprinsă între 10 şi 15 grade, iar cea a minimelor între 3 şi 8 grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra la sfârşitul lunii septembrie şi la începutul lunii octombrie. Probabilitatea de precipitaţii va fi ridicată pe toată durata perioadei de referinţă, însă cantităţi de apă mai însemnate se vor acumula în jurul datei de 27 septembrie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Weekend cu ninsori și vânt în cea mai mare parte a țării