ANM: Vreme caldă în Capitală. Cod galben de ninsori și vânt în zona de munte din 10 județe

METEO
METEO
6 ianuarie 2021, 11:32

Potrivit prognozei publicată, miercuri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în intervalul 6 ianuarie, ora 14:00 – 7 ianuarie, ora 8:00, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal pentru această dată. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar minima de joi dimineaţă va fi de 3 – 5 grade. Cerul se va înnora treptat, iar spre sfârşitul intervalului probabilitatea pentru ploi slabe va fi în creştere. Vântul va sufla în general slab.

Pe parcursul perioadei 7 ianuarie, ora 8:00 – 8 ianuarie, ora 8:00, vremea se va menţine caldă pentru prima decadă a lunii ianuarie. Cerul va fi temporar noros şi, trecător, va ploua în prima parte a zilei şi din nou spre sfârşitul nopţii de joi spre vineri. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul zilei, când viteza la rafală va atinge 35 – 40 km/h. Temperatura maximă va fi de 9 – 10 grade, iar cea minimă va fi de 1 – 2 grade.

Începând din dimineaţa zilei de 8 ianuarie şi până sâmbătă, la ora 10:00, vremea va fi închisă şi se va răci accentuat. Temporar, va ploua în general moderat cantitativ, iar în cursul nopţii, cu o probabilitate destul de mare, trecător se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi de 0 – 2 grade.

 

ANM a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă până joi dimineaţa în zonele montane din zece judeţe (Alba, Argeş, Braşov, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Prahova, Sibiu şi Vâlcea), respectiv o informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, ce vizează majoritatea regiunilor, în intervalul 6 ianuarie, ora 14:00 – 9 ianuarie, ora 10:00.

Specialiştii menţionează că, până la începutul săptămânii viitoare, temporar vor mai fi precipitaţii mai ales în jumătatea de sud a ţării şi la munte.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite