ANM: Va ninge şi va ploua din această noapte. Informare de precipitaţii, intensificări ale vântului şi polei, în toate regiunile ţării

Precipitaţiile sub formă de ploi şi ninsori vor cuprinde toată ţara, începând cu noaptea de luni spre marţi, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

06 Decembrie 2021, 11:43 (actualizat 06 Decembrie 2021, 13:10) |
Informare meteo de vreme rea
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

"Începând din noaptea de luni spre marţi (6/7 decembrie) aria precipitaţiilor se va extinde dinspre sud-vest şi va cuprinde toate regiunile. La munte va ninge, în centrul, nordul şi nord-estul ţării treptat vor predomina ninsorile şi local se va depune strat de zăpadă", spun meteorologii.

Ploile vor fi moderate cantitativ în sud-vest, unde se vor acumula cantităţi de apă de 15 - 20 litri/mp şi izolat 30 litri/mp.

Îndeosebi în Transilvania, precum şi în centrul şi nordul Moldovei, pe arii restrânse vor fi depuneri de polei.

În zona montană înaltă va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă şi vor fi intensificări ale vântului, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.

Meteorologii au emis o informare de precipitaţii moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi polei în toate regiunile ţării, valabilă de luni, 6 decembrie, ora 22:00, până miercuri, 8 decembrie, ora 18:00.


Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul menţionat, aria precipitaţiilor se va extinde dinspre sud-vest şi va cuprinde toate regiunile şi se vor acumula cantităţi ce vor depăşi 15-20 litri/mp şi pe arii restrânse, în special în jumătatea de sud-est, 30-40 litri/mp.

În zonele de deal şi de munte şi local în centrul, nordul şi nord-estul ţării vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi lapoviţă, iar în regiunile sudice şi sud-estice vor predomina ploile. Se va forma polei pe arii restrânse în Transilvania şi Moldova.

Începând din a doua parte a zilei de marţi (7 decembrie) vântul se va intensifica în est, sud-est, în extremitatea de sud-vest şi temporar în zona montană înaltă, în general cu viteze de 45-55 km/h.

Din dimineaţa zilei de miercuri (8 decembrie), aria precipitaţiilor se va restrânge spre regiunile estice şi sud-estice.

 

 

CUVINTE CHEIE
 
Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 4°C
IASI 2°C 3°C
CLUJ 0°C -1°C
CONSTANTA 4°C 2°C
CRAIOVA 4°C 4°C
BRASOV -2°C -2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI