ANM: Cod galben de ploi torenţiale şi vijelii în zone din 15 judeţe, până la ora 22:00

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă dimineaţa, o atenţionare Cod galben de vijelii şi ploi torenţiale în zone din 15 judeţe situate în vestul şi nord-vestul ţării. Avertizarea meteo este valabilă de la ora 12.00, până la ora 22.00.

10 Iulie 2021, 11:13 (actualizat 10 Iulie 2021, 11:39) |
Cod Galben de ploi și vijelii

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de sâmbătă, între orele 12:00 şi 22:00, în zona Carpaţilor Occidentali, sudul Banatului şi sud-vestul Transilvaniei, precum şi local în Carpaţii Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi pe alocuri grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20 - 40 litri/mp.


ANM precizează că astfel de fenomene se vor semnala şi în restul Banatului, Crişanei, Maramureşului, precum şi în nordul şi vestul Transilvaniei, dar pe arii mai restrânse.

Trei judeţe, respectiv Caraş-Severin, Hunedoara şi Alba, sunt vizate în totalitate de atenţionarea meteorologilor, iar pe anumite zone judeţele: Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Gorj, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Sibiu, Sălaj, Timiş şi Vâlcea.

Conform atenţionării, disconfortul termic se va menţine ridicat, sâmbătă şi duminică, pe alocuri în zonele de câmpie, iar la începutul săptămânii viitoare va fi în intensificare şi extindere.

  • Vreme călduroasă, sâmbătă, în Capitală; temperatura maximă va atinge 33 de grade Celsius Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi, potrivit prognozei speciale emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru Bucureşti.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 26°C
IASI 17°C 17°C
CLUJ 16°C 17°C
CONSTANTA 25°C 22°C
CRAIOVA 26°C 25°C
BRASOV 20°C 20°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI