ANM a emis avertizări Cod galben și portocaliu, pentru ploi însemnate, valabile până vineri. Ploi și vijelii în Capitală, până sâmbătă dimineața

ANM a emis avertizări Cod galben și portocaliu, pentru ploi însemnate, valabile până vineri, cu precădere în jumătatea de est a țării. Meteorologii spun că și în Capitală va ploua până sâmbătă dimineața, mai ales în timpul nopților.

08 Octombrie 2020, 11:28 (actualizat 08 Octombrie 2020, 14:40) Știrile TVR |
Cod portocaliu de ploi
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Primul Cod galben este valavil în intervalul 08 octombrie, ora 11:00 - 09 octombrie, ora 03:00 și vizează ploi însemnate cantitativ. În intervalul menționat, în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei, local în Moldova, estul și sudul

Transilvaniei, precum și în nord-estul Olteniei vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, se vor semnala descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și izolat 40...50 l/mp.

Un Cod portocaliu are valabilitate în perioada 08 octombrie, ora 11:00 - 09 octombrie, ora 03:00, pentru ploi abundente în județele Iași, Vaslui, Bacău, Vrancea, Buzău, Covasna și zona de munte a județelor Prahova și Brașov. În județele Iași, Vaslui, Bacău, Vrancea, Buzău, Covasna și zona de munte a județelor Prahova și Brașov va ploua temporar abundent, iar prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 40...70 l/mp.

Un Cod galben a fost trimis pentru intervalul 09 octombrie, ora 03:00 - 10 octombrie, ora 03:00, de ploi însemnate cantitativ. În intervalul menționat, în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Transilvaniei și local în Carpații Orientali și Meridionali vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25...35 l/mp și izolat 40...50 l/mp.

Un Cod portocaliu este valabil în perioada 09 octombrie, ora 03:00 - 09 octombrie, ora 21:00, de ploi abundente în județele Ialomița, Călărași, Constanța, unde va ploua temporar abundent, iar prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 40...70 l/mp.

În București în intervalul 08.10.2020 ora 11:00 - 09.10.2020 ora 09:00 vremea va fi închisă. Temporar va ploua și vor fi posibile descărcări electrice. Ploile vor fi mai intense pe parcursul nopții, când se vor acumula cantități de apă, în general de 15...20 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în ultimele ore ale intervalului, când la rafală se vor atinge viteze de 40...45 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 13...15 grade.

În perioada 09.10.2020 ora 11:00 - 10.10.2020 ora 03:00 vremea se va menține închisă în Capitală, temporar va ploua și vor fi posibile descărcări electrice. Vântul va avea intensificări pe parcursul zilei, când la rafală se vor atinge viteze în general de 45...50 km/h, apoi va slăbi în intensitate. Temperatura maximă va fi 21...22 de grade, iar cea minimă de 13...15 grade.

Ploile sunt prognozate până sâmbătă dimineața, la ora 3.00.

 

sursa mediafax

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 2°C 4°C
IASI 1°C 2°C
CLUJ 3°C 3°C
CONSTANTA 6°C 4°C
CRAIOVA 3°C 5°C
BRASOV 3°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI