Anghel (ANPC): Achiziţionaţi uniformele şcolare şi rechizitele numai din magazine specializate, unde se eliberează documente de cumpărare

Rechizite scolare
Rechizite scolare
12 septembrie 2021, 14:42

„Foarte important este să achiziţionaţi atât produsele textile cât şi rechizitele numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care veţi avea nevoie în cazul depunerii unei reclamaţii”, a scris Anghel pe pagina sa de Facebook.

El îi sfătuieşte pe părinţi ca, înainte de a lua decizia de cumpărare, să examineze cu atenţie produsele textile, respectiv să acorde o atenţie deosebită la achiziţionarea articolelor de îmbrăcăminte care poartă numele unor mărci celebre, dar al căror preţ este exagerat de mic în raport cu preţul real al unor astfel de produse, existând riscul ca acestea să fie contrafăcute, şi să fie atenţi la eticheta oricărui produs, care trebuie să menţioneze compoziţia fibroasă a acestuia, respectiv denumirile fibrelor componente, urmate de procentul în greutate al fiecărei fibre şi, în cazul în care produsul are şi căptuşeală, compoziţia acesteia trebuie precizată în mod expres.

De asemenea, potrivit lui Anghel, orice produs textil trebuie să aibă instrucţiunile de întreţinere marcate pe eticheta din material textil, rezistentă la tratamente umidotermice, montată/cusută în interiorul produsului, instrucţiunile de întreţinere trebuie să acopere toate tratamentele, în ordinea: spălare, clorurare, călcare, curăţare chimică şi uscare în maşina de uscat cu tambur rotativ, indiferent dacă se aplică sau nu (dacă nu se aplică un tratament, simbolul respectiv este tăiat/barat).

„La îmbrăcămintea pentru copii, acele capete libere ale cordoanelor glisante, ale cordoanelor funcţionale şi centurilor de înnodat sau eşarfelor cu nod nu trebuie să conţină ornamente tridimensionale sau noduri şi trebuie protejate împotriva destrămării, de exemplu prin topire la cald sau prin cusătura de întărire; capetele pot fi dublate sau pliate cu condiţia să nu determine apariţia riscului de a se agăţa; dispozitivele de blocare nu trebuie utilizate decât pe cordoanele glisante fără capete libere sau pe cordoane decorative; la îmbrăcămintea pentru copii mari şi tineri (cu vârsta cuprinsă între 7 şi 14 ani), cordoanele funcţionale şi găicile de ajustare nu trebuie să aibă o lungime mai mare de 75 mm la fiecare capăt şi nu trebuie realizate din materiale elastice, cu excepţia bretelelor de umăr şi a bretelei de susţinere în jurul gâtului; lungimea cordoanelor decorative nu trebuie să depăşească 75 mm la fiecare capăt, inclusiv orice accesoriu cum ar fi un dispozitiv de blocare şi că acele cordoane decorative nu trebuie realizate din cordoane elastice; îmbrăcămintea pentru copii mari şi tineri, cu bretea de susţinere în jurul gâtului, trebuie realizată fără capete libere în zona glugii şi a gâtului”, mai menţionează directorul ANPC.

În ceea ce priveşte rechizitele şcolare (caiete de diferite tipuri, penare, carioci, pixuri, radiere, seturi de markere colorate, acuarele, blocuri de desen, truse geometrice, învelitori caiete şi cărţi) şi ghiozdanele sau rucsacurile, Paul Anghel semnalează că acestea trebuie să fie însoţite de elemente de identificare şi caracterizare traduse în limba română, respectiv denumire producător/importator sau distribuitor şi adresa acestuia, denumire produs, dimensiuni, compoziţie sau instrucţiuni de întreţinere, după caz.

„În urma acţiunilor de control desfăşurate în anii trecuţi comisarii #ANPC au identificat la comercializare produse neconforme, după cum urmează: rechizite (carioci, pixuri, radiere) fără traducerea în limba română a elementelor de caracterizare; uniforme şcolare fără etichete de produs care să conţină principalele elemente de identificare şi caracterizare (lipsa compoziţie fibroasă şi instrucţiuni de întreţinere); ghiozdane şcolare fără etichete care să conţină principalele elemente de identificare şi caracterizare; seturi de markere colorate având data durabilităţii minimale depăşită; acuarele fără documente de calitate, blocuri de desen la care s-a constatat că nu respectau condiţiile declarate în sensul că pe copertă se declara că au 20 file de A4 iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că produsul conţinea 10 file/A4 albe şi 1 fila roz, caiete de matematică la care s-a constatat că nu respectau condiţiile declarate, în sensul ca pe copertă se declara că au 96 file de A4 iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat ca produsul conţinea 85 file/A4”, subliniază oficialul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

 

 

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite