Angela Merkel recunoaște că au existat erori serioase în evaluarea vitezei cu care talibanii vor intra în Kabul

26 august 2021, 10:09

Angela Merkel a declarat în Bundestag că misiunea din Afganistan nu a fost lipsită de sens.

Cancelarul a subliniat că din 2011 nu a mai fost planificat și organizat niciun act terorist din Afganistan. Angela Merkel a făcut aceste afirmații într-o sesiune specială a Bundestagului, care a avut ca temă centrală actuala situație din Afganistan.

Angela Merkel, cancelarul Germaniei: „Evenimentele din ultimele zile sunt teribile, sunt amare, pentru mulţi oameni din Afganistan sunt o tragedie. În special pentru cei care au lucrat pentru o societate liberă, pentru democraţie şi educaţie şi care acum se tem pentru securitatea lor„.

Cancelarul a spus că talibanii sunt o realitate acum în Afganistan și mulți oameni se tem. Comunitatea internațională, a spus Angela Merkel, trebuie să se asigure că tot ce s-a realizat în ultimii 20 de ani rămâne și în viitor.

Angela Merkel și ministrul de Externe, Heiko Maas, dar și alți membri ai guvernului au recunoscut că au existat erori serioase în evaluarea vitezei cu care talibanii vor intra în Kabul.

Opoziția a criticat greșelile executivului și faptul că forțele militare afgane și alte persoane vulnerabile nu au fost evacuate înainte de venirea talibanilor.

După discursul cancelarului, Bundestagul a aprobat, retroactiv, operațiunea de evacuare din Afganistan.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă