Angela Merkel: Germania a trecut cu bine de testul coronavirusului

Angela Merkel
Angela Merkel
30 mai 2020, 14:14

„Până acum am trecut cu bine testul” coronavirusului, a spus Merkel în mesajul său video săptămânal. „Majoritatea covârşitoare a oamenilor din ţara noastră s-au ghidat după principii de precauţie, raţiune şi responsabilitate pentru alţii”, a estimat ea.

Merkel i-a atenţionat pe germani să nu cadă în plasa unui fals sentiment de siguranţă. „Unii oameni cred acum că, dacă nu a avut loc o mare suferinţă în masă, pericolul nu a fost atât de mare de la bun început. Este o eroare!”, a subliniat cancelarul federal german.

Angela Merkel şi-a exprimat speranţa că relaxarea restricţiilor impuse din cauza pandemiei va fi posibilă la timpul potrivit, dar că ea se bazează pe germani să aibă în continuare un comportament responsabil.

Chiar dacă Germania a înregistrat un număr mare de persoane contaminate, numărul de decese de COVID-19 se menţine relativ scăzut. Numărul de contaminări a scăzut puternic după ce guvernul Angelei Merkel a introdus o serie de restricţii în martie.

 

 

 

sursa

agerpres.ro

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite