Angajații DSP și medicii de familie sunt suprasolicitați în Cluj, unul dintre județele cu un număr mare de infectări zilnice

8 februarie 2022, 07:49

La Cluj, se fac, zilnic, peste o mie de anchete epidemiologice, iar 15.000 de persoane așteaptă să fie sunate pentru a primi actele de carantină necesare eliberării concediilor medicale.

Autoritățile sanitare spun că toți oamenii vor primi la timp documentele și îi roagă să aibă răbdare când sună la call center.

Clujul este unul dintre județele cu un număr mare de infectări zilnice. În 24 de ore, 1.080 de persoane au fost confirmate cu SARS-COV 2.

Sunt șanse mari ca fiecare bolnav să fi avut cel puțin un contact, care trebuie și el carantinat. Prin urmare, liniile telefonice sunt înroșite de pacienți, iar mulți își pierd răbdarea.

Și medicii de familie sunt suprasolicitați, deoarece pacienții sună pentru tratament și pentru eliberarea concediilor medicale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite