Angajații TAROM vor protesta astăzi, în faţa sediului companiei din Otopeni. Ei sunt nemulțumiți că nu li se aprobă majorări salariale

Aeroportul Otopeni
Aeroportul Otopeni
21 iulie 2022, 07:19

La mitingul organizat de Sindicatul Unit TAROM (SUT) sunt aşteptaţi să participe circa 200 de membri de sindicat.

Angajaţii operatorului aerian spun că vor o salarizare decentă şi că sunt trataţi cu superficialitate de conducerea companiei în timpul negocierilor Contractului Colectiv de Muncă.

Aşa cum merg aceste negocieri, nu excludem apariţia unui conflict de muncă la nivelul TAROM, cu respectarea tuturor normelor impuse de legislaţia în vigoare, deoarece toate demersurile făcute de Sindicat încă de la începutul anului în privinţa majorării bugetului salarial cu un procent de 35% au fost tratate cu dispreţ de conducerea TAROM, Ministerul Transporturilor şi chiar Guvernul României, se tergiversează negocierea CCM prin stabilirea unor termene foarte lungi între şedinţe, se tratează cu indiferenţă Revendicările salariate transmise de Sindicat„, spun reprezentanţii sindicatuluim citați de Agerpres.

În plus, unii dintre salariaţi vor fi concediaţi zilele următoare, după ce, la o evaluare realizată de PwC, aceştia nu au luat note corespunzătoare.

La acest miting vor participa numai salariaţi aflaţi în ture libere de serviciu, în aşa fel încât să nu fie afectată financiar compania TAROM, au mai arătat sindicaliştii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite