Andrew Tate rămâne în arest. Tribunalul București a respins cererea de înlocuire a arestului preventiv cu măsura controlului judiciar pe cauțiune

Judecătorii Tribunalului București au respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauțiune formulată de Andrew Tate. Judecătorii au stabilit că solicitarea este "inadmisibilă în principiu".

14 Martie 2023, 08:06 (actualizat 14 Martie 2023, 16:20) Știrile TVR |

Andrew Tate poate face contestație în termen de 48 de ore.

Britanicii Andrew și Tristan Tate au adoptat strategii de diferite de apărare, astfel că Andrew a încercat să înduplece instanţa motivând că este bolnav și că viaţa i-ar fi pusă în pericol de condiţiile din arest.

Săptămâna viitoare, Andrew şi Tristan Tate vor fi duşi din nou la instanţă, cu propunerea prelungirii mandatului de arestare preventivă.

Andrew Tate și Tristan Tate se află în arest preventiv din 29 decembrie 2022, acuzați de procurorii DIICOT de grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol.

Curtea de Apel București a decis pe 27 februarie să respingă contestația formulată de Andrew Tate împotriva deciziei Tribunalului București de arestare preventivă.

Totodată, Curtea de Apel a stabilit ca, în cazul celor două complice, Georgiana Naghel şi fosta polițistă Alexandra-Luana Radu, arestul la domiciliu, decis inițial de Tribunal, să fie înlocuit cu arestul preventiv. Decizia este definitivă. Astfel, cei patru se vor afla în arestul central al Poliției Capitalei până pe data de 29 martie.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 28°C 29°C
IASI 29°C 28°C
CLUJ 26°C 25°C
CONSTANTA 25°C 26°C
CRAIOVA 27°C 28°C
BRASOV 24°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI