Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
VIDEO TELEJURNAL

Andrei Hrebenciuc şi Gheorghe Paltin Sturdza rămân în arest

Retrocedările ilegale de păduri i-au trimis în arest pe Viorel şi pe Andrei Hrebenciuc. Andrei şi-a jucat astăzi ultima carte, când a mers din nou în faţa magistraţilor, pentru a le cere să fie cercetat în libertate. Nu a a avut însă argumente convingătoare. Judecătorii de la Înalta Curte au menţinut măsura arestului preventiv. Aceeaşi decizie a fost luată cu câteva ore înainte şi în cazul lui Viorel Hrebenciuc.

29 Octombrie 2014, 09:06 (actualizat 29 Octombrie 2014, 19:13) |
Hrebenciuc și fiul, în arest
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Andrei Hrebenciuc a fost adus în această dimineaţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împreună cu Gheorghe Paltin Sturza. Trei ore mai târziu, părăseau sediul Curţii Supreme fără să afle sentinţa. Judecătorii s-au pronunţat mai târziu, când cei doi erau deja din nou în arestul IPJ Braşov.

Procurorii îl acuză pe Andrei Hrebenciuc că împreună cu tatăl său a încercat să mascheze 12.000 de hectare de pădure pe care ar fi primit-o mită. Viorel Hrebenciuc intra în posesia parcelelor pentru că a cerut conducerii Romsilva să nu se mai opună ca Gheorghe Paltin Sturza să intre în posesia a peste 43.000 de hectare de pădure.

Paltin Gheorghe Sturdza ajunsese proprietarul acestor terenuri, în urma unei decizii ilegale a doi magistraţi de la Tribunalul Covasna. Cel care ar fi intervenit pe lângă magistraţi ar fi fost deputatul Ioan Adam, susţin procurorii. Prin decizia dată de Tribunalul Covasna, Romsilva a fost prejudiciată cu peste 300 de milioane de euro. În acest dosar au fost arestataţi şi magistraţii dar şi câţiva oameni de afaceri care ar fi dat o mână de ajutor pentru vânzarea cît mai rapidă a terenului forestier.

ACTUALIZARE 16:00 Andrei Hrebenciuc, fiul fostului deputat Viorel Hrebenciuc, şi Paltin Sturdza, beneficiarul celor peste 43.000 de hectare pădure care ar fi fost retrocedate ilegal, rămân în arest, a decis, miercuri, instanţa supremă, care a respins contestaţia celor doi faţă de măsura preventivă. Hotărârea instanţei supreme este definitivă.

ACTUALIZARE 14:20 Şedinţa de judecată s-a încheiat după trei ore în care au avut loc mai multe dezbateri. Andrei Hrebenciuc a încercat să-i convingă pe magistraţi că poate fi judecat în libertate. Procurorii au susţinut însă că ancheta ar decurge mai bine dacă Andrei Hrebenciuc ar rămâne în arest, a transmis Andreea Anghel, pentru Telejurnalul de la ora 14:00.

ACTUALIZARE 10.55 Andrei Hrebenciuc a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Andrei Hrebenciuc şi Gheorghe Paltin Sturdza au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile în urma unei decizii luate pe 24 octombrie de instanţa supremă.

Procurorii DNA îl acuză pe Andrei Hrebenciuc de constituire de grup infracţional organizat, complicitate la trafic de influenţă şi spălare de bani în dosarul de corupţie privind retrocedarea unor mari suprafeţe de teren forestier.

Argumentele procurorilor

Pe 18 noiembrie 2013, Andrei Hrebenciuc discuta cu un om de afaceri arestat şi el în dosar despre cererile de retrocedare făcute de Paul Lambrino.

  • DAN BENGESCU- Tu-l ştii pe PAUL, am mai vorbit noi de el.
  • ANDREI HREBENCIUC- Da.
  • DAN BENGESCU- Omul are o jenă financiară foarte puternică.
  • ANDREI HREBENCIUC- Da.
  • DAN BENGESCU- Şi e pe cale să facă o mişcare greşită, în sensul că trebuie să dea vreo 20.000 mâine, nu ştiu la ce bancă şi eu nu i-am finalizat proiectul decât... îi finalizez proiectul undeva la începutul lunii decembrie, că îi lipseau lui nişte documente. El a zis sâmbătă că se duce exact la personajul la care nu aş mai vrea eu să se ducă...
  • ANDREI HREBENCIUC- Da.
  • DAN BENGESCU- Dacă se duce la ăla, să-i dea ăla, ăla îi va da cu o singură condiţie: să-i semneze pentru cele 40 . (se face referire la cele 40.000 de ha pădurea Broşteni).
  • ANDREI HREBENCIUC - Gata, am înţeles.
  • DAN BENGESCU - Ţi-am zis numai aşa, că am auzit acuma pe piaţă, ştii. Şi nu aş vrea, că dacă îi semnează lu' ăla pe alea 40, e păcat.
  • ANDREI HREBENCIUC- Ok, perfect, gata, vorbesc.

Procurorii susţin în referatul de arestare preventivă că, din notările făcute de Gheorghe Paltin Sturdza în agenda sa, ridicată la percheziţii, reiese că acesta a avut mai multe întâlniri cu deputatul Viorel Hrebenciuc şi că "propunerile erau serioase", transmite Agerpres.

Anchetatorii arată că, pe 18 aprilie 2013, Paltin Sturdza a purtat o discuţie cu Dan Bengescu, care s-a obligat să pună în posesie ''un lot în 35 de zile, dar vrea contract pe toată suprafaţa''.

A doua zi, conform referatului, în 19 aprilie 2013, Sturdza s-a întâlnit cu Ioan Adam şi Viorel Hrebenciuc, la un hotel, în agendă fiind făcute următoarele notări: "Meeting Hrebe la Hilton. Promisiunile par serioase".

Despre întâlnirea din 20 aprilie 2013, de la Restaurantul din Braşov, Sturdza a notat: "La 'Romantic' cu Adamii şi Mirela. Discutat strategii. Vom face contractul cu Bengescu".

Procurorii precizează că, pe 21 aprilie 2013, la un hotel din Bucureşti, Sturdza s-a întâlnit din nou cu Viorel Hrebenciuc (''Vorbit cu Hrebe la hotel....OK'').

DNA menţionează că, înainte cu două zile de expirarea termenului din 15 iunie 2013, Gheorghe Paltin Sturdza a avut o întâlnire cu Viorel Hrebenciuc, Victor Prodan şi Dan Bengescu, notându-şi în agendă că s-a căzut la o înţelegere. S-a făcut astfel referire la actul adiţional cu urma să se încheie în 1 iulie 2013.

Sursa citată subliniază că, în 24 iunie 2013, pentru a stabili modalitatea concretă în care urma să fie răsplătit Viorel Hrebenciuc pentru intervenţiile sale, Sturdza a avut o întâlnire în Braşov cu deputatul şi cu fiul său, Andrei Hrebenciuc, stabilindu-se încheierea unui contract cu o societate comercială care aparent nu are vreo legătură cu familia Hrebenciuc. Pe 1 iulie 2013, prin actul adiţional autentificat, alături de Dan Bengescu a dobândit calitatea de promitent cumpărător SC Reşedinţa Vârstnicilor, cu sediul în Bucureşti.

Potrivit DNA, împreună cu inculpaţii Paltin Gheorghe Sturdza, Hrebenciuc Viorel, Adam Ioan şi Bengescu Dan Costin, Andrei Hrebenciuc a constituit un grup (la care au aderat/sprijinit ulterior și alte persoane), ce urmărea să obțină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influență sau folosirea nelegală a influenței (art. 13 din Legea nr. 78/2000) cu scopul de a urgenta punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate, precum și o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier în suprafață de 43.227 ha dobândit prin hotărârea judecătorească nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, emisă în mod presupus fraudulos.

"Andrei Hrebenciuc a determinat-o pe suspecta Drăgoi Carmen Elisabeta, administrator al SC RESEDINTA VARSTNICILOR SRL, să încheie un contract cu Paltin Gheorghe Sturdza, prin care societatea a dobândit calitatea de promitent cumpărător alături de Bengescu Dan Sorin pentru suprafața de 43.277 ha, dobândită prin decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, la prețul de 2.500 de euro/ha. Preţul tranzacţiei, de 2.500 euro/hectar, a fost de aproximativ 3 ori mai mic decât valoarea de piaţă, întrucât contractul masca, în cuprinsul său, și cumpărarea de influență de la autoritățile din județul Bacău.

SC RESEDINTA VARSTNICILOR SRL are ca asociat unic pe MAJURA LIMITED (cu sediu social în Cipru), persoană juridică cipriotă al cărei asociat real este Hrebenciuc Andrei.

Prin disimularea adevăratei naturi a provenienței folosului primit de Viorel Hrebenciuc (dobândirea anumitor drepturi), Andrei Hrebenciuc l-a ajutat pe acesta din urmă să comită infracțiunea de trafic de influență".

Toate persoanele implicate (Hrebenciuc Andrei, Hrebenciuc Viorel, Paltin Gheorghe Sturdza, Bengescu Dan Costin, Adam Ioan) cunoșteau faptul că s-a stabilit un preț mult mai mic decât cel real, arată procurorii. "Diferența de preț ce urma să fie obținută din vânzarea pădurii reprezenta folosul lui Hrebenciuc Viorel și al lui Bengescu Dan Costin în schimbul exercitării de influențe față de funcționarii cu atribuții privind punerea în executare a deciziei nr. 231/R/2012", se menţionează în comunicatul DNA.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 2°C -1°C
IASI -1°C -5°C
CLUJ 0°C 0°C
CONSTANTA 5°C 5°C
CRAIOVA 4°C 0°C
BRASOV 1°C -1°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 21 Ianuarie 2019, 06:37
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 18-01-2019
Deschidere: 7184.84
Maxim: 7316.45
Mimim: 7184.84
Variatie: 0.23%
TLV
1.81
0%
BRD
11.00
0%
FP
0.85
1.66%
SNN
7.92
3.7%
SNG
28.55
0.53%
TGN
333.50
4.35%
SNP
0.31
1.78%
DIGI
25.20
2.57%
CMP
0.96
11.19%
SIF5
2.09
0%
ARHIVĂ ȘTIRI