Andrei a pus Iașul sub lupă. Studentul român la Manchester a realizat o nouă aplicație pentru orașul în care s-a născut

7 iulie 2017, 09:43

Andrei s-a hotărât să se implice când a văzut starea jalnică în care se află câteva clădiri de patrimoniu din Iaşi. A realizat un nou site, pe care l-a numit „Iaşi-oraşul sub lupă”. Dacă anul trecut aplicaţia creată tot de el – „IașiGuide”, despre locurile istorice din oraş care i-ar putea atrage pe turişti, i-a impresionat pe profesorii lui din Marea Britanie, anul acesta, site-ul ar trebui să impresioneze atât municipalitatea, cât şi pe ieşeni.

„IaşiGuide, aplicaţie realizată de un student român la Universitatea din Manchester”

Andrei a început să fotografieze patrimoniul Iaşului, lăsat în paragină de autorităţi şi proprietari. A creat codul pentru site în timpul liber, iar în vacanţa de vară l-a lansat. Spune că site-ul este simplu de folosit, iar vizitatorii sunt invitaţi să voteze şi sa trimită sugestii. A fotografiat până acum 40 de clădiri şi străzi, iar altele 20 aşteaptă să fie editate.

Andrei crede că dacă ar fi renovate clădirile istorice, la Iaşi ar veni şi mai mulţi turişti. Aici s-au aflat Palatul Camerei de Comerţ, magazine, sediul redacţiei „Viaţa Românească”, tipografii şi librării prin care treceau George Topârceanu şi Ionel Teodoreanu.

Până la urmă, „Iaşi-oraşul sub lupă” este tot un ghid, dar nu pentru turişti, ci pentru autorităţile ieşene, pentru care trebuie să reprezinte o listă de priorităţi, a transmis Roxana Gorcioaia de la studioul TVR Iaşi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite