La Lupeni sunt acum anchete. A fost deja deschis un dosar pentru ucidere din culpă. Anchete fac și Inspectoratul Teritorial de Muncă, ministerul Energiei și complexul minier. Vor să-și dea seama cum a fost posibil ca tavanul galeriei să se prăbușească. Minerii au primit promisiuni că vor exista măsuri de protecție mai bune, dar nimeni nu mai crede în minuni. Lupeni este o mină în proces de închidere.
La mina Lupeni exista un gol în tavan și asta a dus la prăbușire. Nici stâlpii de susținere, foarte vechi, nu au rezistat sub greutatea pământului. Sunt primele concluzii după teribilul accident de noaptea trecută.
Mai grav este, spun minerii, că șefii lor și conducerea complexului energetic Hunedoara știau că nicio galerie nu mai este sigură.
Stâlpii de susținere sunt o problemă în toată Valea Jiului. Oricând e posibil un alt accident.
Abia acum s-a luat decizia ca la Lupeni să ajungă 200 de noi stâlpi de susținere.
E o măsură care vine însă târziu, prea târziu pentru victimele prinse sub dărâmături.
La Lupeni, minerii nu mai cred în promisiuni. Dar continuă să intre în subteran pentru că nu ar avea cum altfel să își crească copiii.
Mina Lupeni, alături de Lonea, sunt în proces de închidere, care ar urma să se finalizeze la sfârșitul anului următor. România a cerut, însă, Comsiei Europene, prelungirea cu încă 5 ani a acestui termen și așteaptă o decizie de la Bruxelles în acest sens.