Anchetă la Spitalul Județean Satu Mare. Un copil de un an și jumătate a murit în condiţii încă neclare

12 ianuarie 2018, 14:09

Copilul de un an şi jumătate a ajuns la Urgențe miercuri seară, în jurul orei 22:30, cu ambulanța. Micuțul avea 39 temperatura, iar medicii i-au pus diagnosticul de varicelă. După circa 45 de minute, mama lui, văzând că e mai bine, a cerut să plece acasă.

Ieri dimineaţă însă, starea copilului s-a agravat și a fost chemată din nou ambulanța. În jurul orei 6.oo, a fost preluat de medicii de la Urgenţe. Aceștia spun că băiatul era conştient, respira bine și a fost văzut de un medic specialist infecționist, care a recomandat transferul lui la o clinică din Cluj-Napoca.

În timp ce ambulanța era pregătită, starea i s-a înrăutăţit brusc și a intrat în stop cardio-respirator. Medicii au încercat în zadar să-l resusciteze, dar copilul a decedat.

Cauza exactă a morții va fi stabilită în urma autopsiei. Rudele copilului au depus plângere împotriva medicilor, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă. Și conducerea spitalului face anchetă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite