Anchetă la Serviciul de Ambulanță Dâmbovița, după ce, în cazul unui copil grav accidentat, nu a răspuns nimeni la 112 și nu a fost găsită ambulanță pentru a-l transporta la spital

28 august 2018, 20:24

Accidentul a avut loc în localitatea Bolovani, din judeţul Dâmboviţa.  Trei tineri, de 16, 19 şi 20 de ani, au scăpat cu viață. Doar fratele lor cel mic, de 8 ani, a fost grav rănit.

Mai mulți martori aleargă spre locul accidentului. Unii încep să sune la 112, însă nimeni nu răspunde.

Văzând cum stau lucrurile, doi bărbaţi au luat copilul şi au plecat cu el spre spital. Pe drum au continuat să ia legătura cu serviciul de Ambulanță.

„- Ambulanța. Spuneţi. Câte victime sunt?

– Doamnă, sunt, nu ştiu, două, trei. Eu am preluat copilul, care e în cel mai rău stadiu.

– Și vă îndreptați către?

– Spre Titu am plecat, sunt la Branişte. Eu voiam să-mi preluaţi copilul de pe drum. Să îl salvăm.

– Nu, încercaţi să ajungeţi la spital pentru că nu avem nicio ambulanţă disponibilă. Este conştient copilul?

–  Nu, nu, nu! Nu este conştient, e plin de sânge.

– Nu este conștient? Încercaţi să ajungeţi cât mai repede la Spitalul din Titu.

– Dați-vă seama că încerc cât de repede.

– Da, bine. Mulţumim frumos pentru ajutor

Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Dâmbovița spun că protocolul prevăzut pentru astfel de accidente a fost respectat.

Contactat de TVR, Raed Arafat, șeful Departamentului Situații de Urgență, a cerut declanșarea unei anchete la Serviciul de Ambulanță Dâmbovița și convocarea Comisiei de Disciplină: „Am ascultat convorbirea şi, clar că, acolo au fost probleme. Faptul că nu s-au pus toate întrebările care trebuie să fie puse, ca să clarifice starea copilului, faptul că s-a solicitat persoanei care transportă copilul să continue către spital. Nu ştim, la acest moment, care este distanţa care a fost între locul în care se afla şi spital. De ce nu s-a trimis o ambulanţă la întâlnire, care este lucrul normal, dacă era o ambulanţă liberă sau, într-adevăr, nu era nicio ambulanţă liberă.”

Micuţul a ajuns în comă la spitalul din Titu, doar datorita salvatorilor săi și, ulterior, a fost transportat la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite