Anchetă la două spitale din Sibiu: O femeie de 39 de ani a murit pentru că nu i s-au acordat îngrijiri la timp

9 ianuarie 2018, 13:22

Tânăra de 39 de ani avea dureri puternice în piept, dureri de cap și vărsături.

Împreună cu mama ei s-a prezentat la unitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean.

Pentru că era foarte aglomerat, medicii ar fi sfătuit-o să meargă la Spitalul Militar. Și acolo era plin. Mama tinerei susține că starea fetei se agravase și că abia după un sfert de ora această a fost consultată de un asistent.

El și-a dat seama de gravitatea situației și a chemat o ambulanță pentru a o transporta înapoi la spitalul județean.

Diagnosticul era de embolism pulmonar, adică blocarea unei artere de la plămâni.

În ambulanță, tânăra a intrat în stop cardio respirator și nu a mai putut fi resuscitată.

La cele două spitale sunt în curs anchete interne pentru a vedea de ce cazul fetei nu a fost tratat că maximă urgență.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite