Anchetă la Avioane Craiova. Firma selectată pentru programul Super Șoim ar avea legături cu directorul general al societății

Situație fără precedent la o importantă întreprindere aeronautică din România, Avioane Craiova. Directorul general al societății, Dragoș Sandu, este vizat de o anchetă cerută de Ministerul Economiei, după ce în presă au apărut informații că firma care a câștigat licitația, și implicit programul de 124 de milioane de euro, ar fi apropiată directorului general al societății.

06 Martie 2019, 11:59 (actualizat 06 Martie 2019, 13:31) Știrile TVR |
Anchetă la Avioane Craiova
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Mai exact, numele firmei, care aparține companiei americano-canadiene CMC Electronics, apare în CV-ul directorului general.

În ianuarie, ar fi apărut informația că Avioane Craiova a selectat o companie canadiană pentru modernizarea aeronavelor IAR 99 la standardul Super Șoim - pentru a fi folosite ca avioane de antrenament pentru viitorii piloți de F-16.

La procedură ar mai fi participat o companie israeliană care în trecut a mai lucrat cu Avioane Craiova pentru modernizarea avioanelor IAR 99 la standardul „Șoim".

Valoarea contractului pe care Avioane Craiova îl va derula pentru Ministerul Apărării Naționale este de 124 de milioane de euro.

Ministerul Apărării Naționale a transmis la jumătatea anului trecut că va demara un program de modernizare a celor 21 de avioane IAR 99 și IAR 99 Şoim aflate în dotarea armatei române. Ministerul Economiei a cerut de urgenţă Societății de Avioane Craiova detalii despre programul Super Şoim.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 3°C 4°C
IASI 2°C 1°C
CLUJ 2°C 2°C
CONSTANTA 3°C 4°C
CRAIOVA 5°C 4°C
BRASOV 2°C 4°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI