Anchetă internă la serviciul secret britanic, MI5. Au fost avertismente înainte de atacul de la Manchester Arena

29 mai 2017, 15:24

Este extrem de neobişnuit ca autorităţile britanice să anunţe că serviciile de securitate desfăşoară o investigaţie internă privind eventuale erori.

Dar MI5 a lansat o investigaţie internă despre modalitatea în care au fost gestionate avertismentele primite de la public despre Salman Abedi, atentatorul sinucigaş de la Manchester Arena.

Autorităţile britanice au fost alertate de cel puţin trei ori în legătură cu opiniile extremiste ale lui Salman Abedi.

Atentatorul, născut în 1994 la Manchester, din părinţi libieni care au fugit de regimul lui Muammar Gaddafi, a crescut într-un context familial jihadist.

NU terorii! Maraton uriaș la Manchester

La Manchester, duminică, a avut loc un uriaş maraton, la care au participat mii de oameni. Evenimentul era programat, dar, după atentat, a luat o nouă semnificaţie: locuitori şi turişti au venit cu mic, cu mare, să spună „NU” terorii.

Pe traseu s-a cântat de multe ori noul imn neoficial al oraşului, “Dont Look Back In Anger”, piesa trupei Oasis, al cărei refren parafrazează titlul unei piese de teatru celebre şi care îndeamnă să nu privim înapoi cu mânie – un apel la toleranţă.

Pentru forţele de securitate însă, a fost o nouă provcare. Un asemenea eveniment se poate transforma într-un carnagiu, dacă este ţinta unui atentat.

Autorităţile au dat publicităţii imaginile luate de camerele de supraveghere cu Salman Abedi, înainte să se arunce în aer în atentatele de acum aproape o săptămână. Se ştie că a fost în apartamentul pe care, dupa ce a venit din Libia, și-l închiriase în centru. Acolo a terminat de asamblat dispozitivul exploziv, cu care, câteva ore mai târziu, avea să ucidă 22 de tineri și să rănească 116.

Cel mai mare semn de întrebare e legat de fabricarea bombei. Nu este clar cine l-a ajutat. Abedi nu ar fi putut să construiască dispozitivul exploziv de la zero, spun anchetatorii.

Geko, un rapper destul de cunoscut, prieten din copilărie cu Abedi, spune că, în Manchester, sunt cercuri jihadiste puternice. Este de părere că Salman Abedi ar fi putut cădea victimă unui asemenea anturaj.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă