Anchetă în Danemarca: Măști care nu filtrează corespunzător sau împiedică respirația, pe piața europeană

O anchetă pornită din Danemarca și desfășurată la nivel european a scos în evidență că unele modele de măști de protecție nu respectă standardele europene. Potrivit televiziunii daneze, unele nu filtrează corespunzător sau chiar împiedică respirația.

 

03 Iulie 2020, 10:22 (actualizat 03 Iulie 2020, 10:24) |

Pentru a vinde echipamente de protecție sanitară în Uniunea Europeană cei interesați trebuie să treacă probe de control severe și să prezinte un certificat european de calitate obținut de la un institut comunitar.

O anchetă de presă a dezvăluit că importante cantități de măști de protecție ineficiente sau cu certificate false au ajuns pe piață europeană și au fost deja comercializate.

Numai în Danemarca, de unde a pornit investigația, s-au vândut peste 500.000 de măști de slabă calitate.

Dorte Christensen a dat exemplu trei tipuri de măşti: primul este corect. Cel de-al doilea apără eficient dar elasticul nu este corespunzător. Cel de-al treilea se potriveşte bine pe faţă dar nu filtrează la standardele necesare.

Rezultatele anchetei a pus în discuţie normele pe care trebuie să le respecte echipamentele de protecţie în perioada pandemiei.

 

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 21°C 21°C
IASI 20°C 14°C
CLUJ 15°C 12°C
CONSTANTA 17°C 17°C
CRAIOVA 19°C 20°C
BRASOV 15°C 14°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI