Anchetă în casa groazei de la Caracal | Criminaliștii au strâns foarte multe probe – au găsit fragmente osoase și dinți. Scafandrii, chemați să cerceteze un lac din apropiere

27 iulie 2019, 16:04

Scafandrii au început sâmbătă dimineaţă cercetările în lacul din apropierea casei suspectului. Potrivit unor surse judiciare, există martori care susţin că l-au văzut pe Dincă în zona apei înainte de intervenţia poliţiei. Scafandrii au sos din apă o valiză cu resturi.

Toate probele trebuie analizate şi abia apoi anchetatorii vor veni cu explicaţii.

Sunt examinate în laborator osemintele şi bijuteriile ridicate de anchetatori din casa bărbatului.

Primele analize ale probelor prelevate vor fi gata duminică.

Între timp, Gheorghe Dincă este cercetat pentru viol și trafic de minori.

A fost audiat aproape 20 de ore, reţinut, iar judecătorii i-au dat mandat de arestare preventivă. Însă suspectul a păstrat o tăcere totală în faţa anchetatorilor.

Avocatul lui Dincă, desemnat din oficiu, a spus că bărbatul susţine că nu le cunoaște pe fete și pledează nevinovat.

Alexandra a sunat la 112 joi dimineaţă de pe telefonul suspectului, însă nici acest lucru nu este recunoscut.

În faţa judecătorului, Dincă a spus că bijuteriile le colecţionează din pură plăcere. Testele vor lămuri însă lucrurile.

Deocamdată, sunt multe goluri de umplut în anchetă, dar la o primă vedere, specialiștii pot contura un profil ipotetic.

__________________________

ACTUALIZARE Gheorghe Dincă este transportat în arest după aproximativ 5 ore de cercetări la locuința sa din Caracal.

Zeci de oameni furioși sunt flancați de jandarmi.

ACTUALIZARE Suspectul a negat că a luat-o cu mașina pe Alexandra, fata de 15 ani, spunând că și-a petrecut zilele de miercuri și joi, în mare parte, dezasamblând motoare vechi.

Cu toate acestea, anchetatorii au găsit un cercel al Alexandrei în mașina suspectului, au declarat surse judiciare.

La perchezițiile domiciliare de vineri, de la casa lui Gheorghe Dincă, procurorii și polițiștii au găsit, în cenușa aflată într-un butoi metalic, mai multe fragmente de oase calcinate, au indicat surse apropiate anchetei.

ACTUALIZARE Gheorghe Dincă a fost adus sâmbătă după-amiază la locuința sa din Caracal, unde criminaliștii reiau cercetările.

Zeci de localnici s-au adunat din nou acolo, furioși. Ei l-au huiduit pe suspect în momentul în care a fost dat jos din mașina poliției.

Importante forțe ale Jandarmeriei au fost trimise la locuința bărbatului.

ACTUALIZARE Aproape 18 ore au stat vineri echipele de anchetatori să adune probe și să caute orice indiciu care ar putea face lumină în cazul celor două adolescente dispărute, și posibil sechestrate și ucise de către bărbatul de 65 de ani din Caracal.

Au fost adunate foarte multe probe.

Casa lui Gheorghe Dincă este mizeră, plină de dependințe.

Arată ca o casă a groazei, sunt foarte multe camere, unele fără geamuri, poarta e scorojită. Povestea cel care a participat la cercetarea la fața locului că sunt probe peste tot, foarte multă mizerie, cârpe murdare, au găsit fragmente osoase, au găsit dinți„, a precizat Adelin Petrișor.

Potrivit unor surse judiciare, sunt doar câțiva specialiști care ar putea stabili ADN-ul folosind fragmentele osoase găsite.

Curtea este foarte mare, are 1.500 de metri pătrați, este plină de gunoaie și de fiare vechi.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite