Comisia 'Sparanghelul' şi-a început astăzi activitatea. Aleşii au chemat la Parlament mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi i-au chestionat în legătură cu plecarea românilor la muncă, în Vestul Europei. Oamenii legii spun că mulţi aveau documente legale, iar unii au fugit din zona carantinată a judeţului Suceava.
La audierile din Parlament, prefectul din Suceava le-a explicat aleșilor că mulți cetățeni au fugit pur și simplu din zona de carantină.
Deși în județ au fost organizate mai multe filtre, sucevenii care voiau să ajungă la muncă în Germania sau Olanda i-au păcălit pe oamenii legii. Asta a susținut prefectul de Suceava.
Iar discuțiile au încins spiritele între parlamentari și reprezentanții celui mai afectat județ de coronavirus.
Polițiștii susțin că fugarii au obținut adeverințe de la primăria din localitate.
La audierile din Comisia de anchetă au ajuns și reprezentanții județelor învecinate cu Suceava. Asta pentru că sezonierii români au plecat cu zboruri charter de pe aeroportul din Cluj-Napoca.
Aleșii vor să știe cum au fost lăsăți românii să plece la muncă, așa că vor cere mai multe documente de la instituțiile abilitate.
În perioada următoare, în comisia de anchetă vor da explicații și alți reprezentanți în legătură cu muncitorii sezonieri care au plecat în străinătate în timpul stării de urgență.