Anchetă extinsă în cazul băiețelului de 2 ani, din Buzău, omorât de mamă. Cancelaria premierului cere documentele

12 mai 2021, 12:14

Cancelaria premierului a cerut verificarea documentelor prin care copilul a fost reintegrat în familie. Mama, cu mai multe internări în spitalul de psihiatrie de la Săpoca, a fost lăsată să-și crească fiul, pe care l-a abandonat la naștere.

Femeia a cerut în instanţă să primescă băiețelul, crescut de un asistent maternal profesionist, iar judecătorul a fost de acord. Nu se știe însă dacă anchetă socială, făcută de specialiștii de la DGASPC Buzău, a ținut cont de condițiile de sănătate ale părinților.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a solicitat ieri de la DGASPC tot dosarul privind reintegrarea minorului în familia naturală.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, raportul preliminar medico legal a fost gata după o lună de la săvârșirea faptei și a fost determinant în internarea mamei suspecte la Sapoca pentru expertizarea psihiatrică. Aceleași surse spun că femeia de 26 de ani, care și-a omorât băiețelul în bătaie, avea discernământ în momentul comiterii faptei. La începutul lunii februarie, copilul de 2 ani și jumătate a fost găsit în stop cardio-respirator de echipajul de ambulanță chemat chiar de mama micuțului. Femeia a spus atunci că băiețelul ar fi căzut din pat, iar ea văzând că nu respiră l-a mușcat pentru a-l readuce la viață. Necropsia a arătat că loviturile repetate la cap i-au provocat o masivă hemoragie intracraniană, care a cauzat decesul. Femeia este evaluată psihiatric pentru stabilirea discernământului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite