Anchetă după accidentul de sâmbată, când o mașină a căzut în Dunăre. Doi directori de la Drumuri au fost demiși

9 octombrie 2017, 10:32

Singurul supravieţuitor al accidentului, şoferul, avea permis de numai 7 luni şi le-a spus poliţiştilor că toţi pasagerii au reuşit să iasă din maşină. Nici unul nu a ajuns însă la mal.

Mașina a fost găsită la 10 metri adâncime și a fost scoasă din Dunăre cu o macara. Nici urmă însă de cei patru oameni dați dispăruți.

Cel mai probabil, curenții puternici i-au împiedicat să iasă din apă, mai ales că unul dintre copii, o fetiță, are doar 3 ani.

Șoferul este un vecin care se oferise să îi ducă cu mașina la Moldova Nouă. Nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, potrivit polițiștilor și, într-o curbă, a derapat, apoi a plonjat în apă. Mașina s-ar fi oprit în parapetul de beton dacă ar fi existat.

Zona e periculoasă, cu multe curbe, și, din această cauză, au avut loc multe accidente de-a lungul timpului.

La două zile de la accident, doi directori de la Drumuri, cel din Orşova şi şeful lui din Timişoara, au fost demişi. Şeful demis al Direcției Regionale de Drumuri și Podurise apără: spune că nu ar fi avut cu ce să înlocuiască parapetul rupt.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat că de mâine se va verifica situația parapetelor de pe șosele.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă