ANAT: Recomandăm ferm tuturor agenţiilor de turism să suspende trimiterea de turişti în Israel până la stabilizarea situaţiei

Orașul Vechi Ierusalim
Orașul Vechi Ierusalim
8 octombrie 2023, 07:51

Potrivit unui comunicat al ANAT, remis AGERPRES sâmbătă seara, la ora actuală, în Israel se află circa 900 de români, în marea lor majoritate pelerini, şi niciunul nu a fost rănit.

„Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) monitorizează cu atenţie şi preocupare situaţia din sudul Israelului, unde au avut loc atacuri ale grupării Hamas. În prezent, regiunea se confruntă cu o situaţie puternic conflictuală, iar siguranţa turiştilor reprezintă prioritatea noastră principală. În Israel a fost decretată stare de urgenţă, iar Ministerul israelian al Turismului recomandă evitarea tururilor în toată ţara. Pasagerilor care sosesc prin intermediul croazierelor li se recomandă să rămână pe nave, iar tuturor celorlalţi turişti, să stea în hotelurile lor. La ora actuală, în Israel se află circa 900 de români, în marea lor majoritate pelerini, foarte puţini fiind veniţi pentru alte tipuri de pachete turistice. Dorim să informăm că, în principiu, turiştii aflaţi în Israel nu au raportat probleme majore, niciun turist român nu este rănit, iar autorităţile locale fac eforturi susţinute pentru a asigura protecţia cetăţenilor străini. Cu toate acestea, din cauza evoluţiei incerte a situaţiei în sudul Israelului, recomandăm ferm tuturor agenţiilor de turism să suspende trimiterea de turişti în această zonă în săptămânile următoare, până la stabilizarea situaţiei”, spune ANAT.

De asemenea, Asociaţia recomandă agenţiilor de turism şi turiştilor să urmărească atent evoluţia şi informările care vin de la ANAT, de la Ministerul Afacerilor Externe şi de pe alte canale oficiale şi să decidă cu prudenţă în favoarea turiştilor.

„Din informaţiile pe care le deţinem, compania aeriană naţională TAROM a anulat următoarele trei curse către Israel. ANAT îşi manifestă solidaritatea şi compasiunea cu populaţia civilă, care suferă intens în aceste zile. Israel este o destinaţie preferată de români, dar şi o importantă ţară emitentă pentru România. Încurajăm agenţiile de turism să păstreze calmul şi să ţină legătura cu clienţii lor, oferindu-le informaţii actualizate şi asistenţă în caz de nevoie. De asemenea, recomandăm agenţiilor să menţină contactul cu partenerii lor locali şi cu autorităţile române de la Ministerul Afacerilor Externe pentru a fi mereu la curent cu ultimele informaţii şi recomandări. Securitatea şi siguranţa turiştilor reprezintă principala noastră preocupare, iar ANAT va continua să urmărească cu atenţie evoluţia situaţiei şi să ofere suport agenţiilor de turism şi turiştilor în această perioadă”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, în urma evenimentelor recente care au constat în lansarea unui număr mare de rachete din Fâşia Gaza către teritoriul statului Israel şi declaraţia oficială a acestui stat privind mobilizarea de luptă a armatei israeliene, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se află sau tranzitează acest stat să urmeze instrucţiunile autorităţilor locale, să se adăpostească în clădiri şi, când situaţia va permite, părăsirea ţării.

Totodată, MAE atenţionează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în statul Israel să îşi reprogrameze călătoria.

„Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Statul Israel sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României la Tel Aviv şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând astfel datele de identificare şi propriile coordonate la adresa de e-mail [email protected], pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă”, a mai transmis MAE, conform ANAT. De asemenea, numărul de telefon de permanenţă al Ambasadei României la Tel Aviv este +972 54 5643279, iar cel al Consulatului General de la Haifa +972 543 998 038.

În plus, Ministerul Turismului din Israel pune la dispoziţie un birou virtual de informare şi îndrumare a turiştilor şi profesioniştilor din turism. Biroul de turism virtual – întrebări doar pe WhatsApp sau prin e-mail +972-55-972-6931, [email protected].

Ministerul israelian al Turismului informează că, în prezent, aproape 130.000 de turişti străini se află în Israel şi niciunul dintre aceştia nu a fost rănit în urma atacurilor. Aeroportul Ben Gurion este deschis şi funcţionează, dar punctul de trecere al frontierei Allenby Bridge (trecerea terestră din Iordania în Israel) va fi închis pentru următoarele 24 de ore. Toate celelalte puncte de trecere ale frontierei terestre sunt deschise, precizează ANAT.

Şi Wizz Air a anunţat sâmbătă seara că zborurile sale către şi dinspre Tel Aviv de duminică, 8 octombrie, au fost anulate.

„Ca urmare a situaţiei din Israel, am anulat zborurile către şi dinspre Tel Aviv de duminică, 8 octombrie. Wizz Air îi contactează direct pe pasagerii afectaţi, prin e-mail sau SMS, şi le oferă opţiuni pentru reprogramare sau rambursare, precum şi pentru cazare. Recomandăm pasagerilor care şi-au rezervat biletele prin agenţii de turism sau platforme online să apeleze la acestea pentru modificări ale rezervărilor. Continuăm să monitorizăm situaţia îndeaproape şi suntem în legătură cu autorităţile relevante. Wizz Air îşi cere scuze pentru orice inconvenient, subliniind că siguranţa şi securitatea pasagerilor, echipajelor şi aeronavelor sunt prioritatea sa numărul unu”, se arată într-o declaraţie a reprezentanţilor companiei aeriene.

Israelul şi Fâşia Gaza au intrat din nou în război sâmbătă, după ce aripa militară a mişcării islamiste palestiniene Hamas a lansat o ofensivă surpriză, lansând mii de rachete şi infiltrând luptători pe teritoriul israelian pe uscat, pe mare şi pe calea aerului, relatează AFP şi DPA.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite