Analizele făcute periodic pot salva vieți. Campanii de prevenire

24 septembrie 2019, 11:17

Există centre în care analizele se pot face gratuit cu riscul că trebuie să așteptăm enorm să prindem un loc. Ar putea să merite totuși pentru că, de exemplu, o femeie însărcinată ar trebui să plătească pentru investigații între 300 și 2000 de euro.

În aceste condiții sunt zeci de mii de femei care nu îți fac nicio investigație, iar problemele sunt devastatoare. De altfel, de investigații avem cu toții nevoie la un moment dat.

La Cluj se organizează periodic consultații gratuite pentru persoanele care nu pot ajunge la medic pentru că de cele mai multe ori costurile sunt mult prea ridicate.

Aceste consultații gratuite vizează mai multe grupuri de persoane și au ca scop depistarea unor afecțiuni. În general consultațiile sunt puse la dispoziție de instituțiile medicale din oraș însă și primăria municipiului Cluj-Napoca se implică activ în organizarea unor astfel de acțiuni pentru clujeni.

Spre exemplu în urma cu o lună s-a desfășurat acțiunea „Clujul sănătos” în cadrul căreia patru medici și șase asistente de la Spitalul „Clujana” au oferit consultații gratuite. Inițiativa aparține primăriei, care vrea să aibă grijă de cei care nu pot ajunge la doctor.

O altă astfel de campanie a fost desfășurată i de Spitalului Militar din Cluj. Mai mulți medici și asistenți și-au mutat cabinetul preț de câteva ore în mijlocul naturii să consulte pacienții.

Doctorii și-au instalat un cort în Parcul Central din oraș și i-au testat pe clujeni. Pacienții de ocazie au avut șansa să afle cât au tensiunea, glicemia, au beneficiat de un consult oftalmologic și au învățat cum să acorde primul ajutor.

Un alt proiect important este cel prin intermediul căruia 30.000 de femei din 100 de localități izolate vor beneficia de screening gratuit pentru depistarea cancerului de col uterin.

Proiectul este finanțat din fonduri europene și este inițiat de Institutul Oncologic Ion Chiricuță din Cluj Napoca în parteneriat cu Registrul Norvegian de Cancer. Valoarea totală a proiectului se ridică la aproximativ 2 milioane de euro, iar durata de implementare a acestuia este de doi ani.

Clujencele își pot face testul Babeș-Papanicolau în mod gratuit pe baza unui formular special eliberat de medicul de familie. Testările sunt puse la dispoziție de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și se adresează femeilor cu vârsta peste 25 de ani.

În Cluj și în împrejurimi se organizează frecvent caravane în cadrul cărora se oferă consultații gratuite, aceste sunt în mare parte promovate atât în presa cât și pe paginile de socializare a instituțiilor care le inițiază, astfel încât clujenii sunt mereu informați.

Majoritatea femeilor însărcinate se confruntă cu probleme atunci când vine vorba de sumele de bani pe care trebuie să le scoată din buzunar pentru a realiza toate analizele necesare din perioada sarcinii.

În ajutorul lor vin anumite fundații care oferă gratuit următoarele servicii: teste de sarcina, ecografie de sarcină, iar în cazul unei întreruperi de sarcină, medicii de acolo oferă gratuit consiliere pre și post avort.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite