Analiză AFP: De ce complică Turcia aderarea Suediei şi Finlandei la NATO? Ce dorește Ankara?

Poate Turcia bloca aderarea Suediei şi Finlandei?

Unanimitatea este necesară pentru a începe discuţiile de aderare la NATO şi fiecare ţară membră trebuie de asemenea să ratifice acordul la nivel parlamentar, ceea ce dă de facto un drept de veto fiecăruia dintre cei 30 de membri actuali.

Membră a NATO încă din primii ani ai organizaţiei (1952), Turcia poate deci în teorie să blocheze aderarea celor două ţări nordice.

După ce a afirmat marţi că „nu va ceda”, preşedintele Recep Tayyip Erdogan a făcut apel miercuri la ţările membre NATO „să-i înţeleagă îngrijorările”.

Reuniţi miercuri dimineaţă cu prilejul depunerii oficiale a candidaturilor suedeză şi finlandeză, ambasadorilor ţărilor Alianţei nu au reuşit să se pună de acord asupra lansării imediate a discuţiilor de aderare, din cauza opoziţiei turce.

Turcia şi Occidentul au avut mai multe dispute în ultimii ani, iar Ankara nu a ieşit mereu învingătoare, reamintesc analiştii.

În opinia lui Paul Levin, director al Institutului de studii turce de la Universitatea din Stockholm, un acord este totuşi probabil.

„Într-un dosar atât de strategic, mizez pe faptul că Suedia va face concesii şi că alte ţări ale NATO vor contribui punând presiune pe Turcia şi dându-i câţiva ‘morcovi’ „, a spus el, făcând referire la eventuale avantaje pe care Ankara le-ar putea obţine.

Dar un blocaj complet „nu poate fi exclus, în special pentru că problema PKK este atât de sensibilă pentru atâţi turci”, potrivit lui.

Care este problema Turciei?

Având în special Suedia în vizor, criticile turce se concentrează asupra atitudinii celor două ţări în chestiunea grupurilor kurde. Este vorba în principal de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), dar şi de mişcările armate kurde din Siria împotriva cărora Turcia a trimis trupe.

Considerată „organizaţie teroristă” de Ankara, PKK are acest statut şi într-un mare număr de ţări, între care SUA şi Uniunea Europeană – din care fac parte Suedia şi Finlanda.

Însă legile antiteroriste suedeze nu sunt atât de extinse ca în Turcia, „ele sunt chiar la capătul celălalt al spectrului”, notează Paul Levin.

„De exemplu, nu este interzis să fii membru sau să agiţi drapelul unei organizaţii teroriste”, subliniază el, ceea ce permite organizarea regulată de manifestaţii pro-PKK pe străzile din Stockholm.

Turcia le reproşează celor două ţări că resping cererile de extrădare a membrilor „organizaţiilor teroriste”.

Iritarea Turciei faţă de PKK s-a extins în ultimii ani şi la semnele de susţinere de către Suedia a grupurilor armate kurde din Siria, precum miliţia anti-Statul Islamic Unităţile de protecţie populare (YPG).

Împreună cu alte ţări europene, cele două ţări au interzis exporturile de arme către Turcia în octombrie 2019, drept represalii la o ofensivă turcă în nordul Siriei.

Ankara, care îi reproşează Stockholmului aceste măsuri, nu vrea să vadă intrând în NATO ţări care au adoptat „sancţiuni” împotriva Turciei, potrivit lui Erdogan.

Ce vrea Ankara?

Pe lângă disputa cu Suedia privind kurzii, preşedintele turc poate spera să obţină în contrapartidă armament american, să-şi ridice cota de popularitate internă sau să dea un semnal favorabil Rusiei, cu care întreţine raporturi complexe, potrivit analiştilor.

„Erdogan este un lider obişnuit cu tranzacţiile în legăturile Turciei cu Occidentul şi el încearcă, cred, să dea mai multe lovituri dintr-o dată, nu doar să forţeze Suedia să se mişte în problema PKK”, susţine Soner Cagaptay, director de cercetare privind Turcia de la Washington Institute.

Dosarul exportului avioanelor de luptă americane către Turcia este menţionat cu regularitate drept o pistă pentru soluţionarea problemei.

Achiziţia de rachete ruseşti sol-aer S-400 de către Turcia în 2019 a dus la excluderea sa din programul american al F-35.

O deblocare în acest dosar pare improbabilă, dar în ultimele săptămâni au avut loc discuţii privind un acord de export şi de modernizare pentru un avion din precedenta generaţie, F-16.

Congresul american trebuie totuşi să-şi dea acordul şi ceea ce ar putea fi perceput drept un şantaj riscă să-i agaseze pe aleşii de la Washington, potrivit analiştilor.

„Nu cred că guvernul turc va putea să obţină ceva considerabil la finalul acestor negocieri”, estimează Zeynep Gurcanli, editorialist la cotidianul turc Dünya, potrivit căruia Ankara acţionează „fără îndemânare” înmulţind declaraţiile publice.

Numeroase dispute de acest tip au opus Turcia şi Occidentul în ultimii ani, iar Ankara nu a ieşit mereu învingătoare.

În anii 1990, ţara a ameninţat că va bloca extinderea NATO cu ţările din Europa de Est, cu scopul, la momentul respectiv, de a face să avanseze candidatura ţării la Uniunea Europeană.

În 2009, Ankara a încercat să-l împiedice pe danezul Anders Fogh Rasmussen să preia şefia NATO.

În 2019, într-un alt conflict legat în special de Libia şi de miliţia YPG kurdă, Turcia a obţinut în schimb posturi mai importante în cadrul NATO, notează AFP.