Analist politic: A început cursa succesorilor lui Putin. Liderul de Kremlin, din ce în ce mai ancorat în trecut

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay
12 august 2022, 12:23

Războiul din Ucraina și sancțiunile care au urmat nu au reușit să consolideze „verticala puterii” din Rusia sau să unifice grupurile politice și de afaceri influente ale țării. Dacă președintele Vladimir Putin ar fi obținut victoria rapidă pe care se baza în mod clar când și-a lansat „operațiunea specială”, el și-ar fi consolidat poziția de conducător, dar pe măsură ce conflictul se prelungește, elitele sunt forțate să se gândească la viitorul lor și să încearcă să-și găsească locul în el, scrie analistul politic Andrei Perțev într-un editorial din The Moscow Times.

Putin însuși nu-și arată intenția de a demisiona, „dar pare din ce în ce mai ancorat în trecut”. Elitele și potențialii succesori îi urmăresc fiecare mișcare militară, dar își pot da seama deja că nu are loc în viziunea lor postbelică asupra viitorului. Singura lui funcție, rămasă în percepția lor în noua eră a păcii, va fi să numească un succesor și să părăsească „scena”, subliniază Perțev.

„Războiul a pus, așadar, în mișcare o cursă publică a succesorilor. În ultimii ani, manevrele politice din Rusia au fost ținute în umbră, dar în această nouă eră, declarațiile zgomotoase și gesturile politice de mare vizibilitate sunt din nou o regulă. Este ca și cum o campanie electorală activă ar fi deja în desfășurare, cu birocrați și funcționari din cadrul partidului de guvernământ care fac tot posibilul pentru a intra în lumina reflectoarelor și chiar se atacă unul pe altul. Până de curând, un astfel de comportament era aproape de neconceput: administrația prezidențială a lucrat în tăcere, în timp ce funcționarii de rang înalt ai partidului de guvernământ Rusia Unită s-au limitat la a face promisiuni în domeniul politicilor sociale”, atrage atenți analistul.

Fostul președinte, fost prim-ministru și vicepreședinte al Consiliului de Securitate, Dmitri Medvedev, a fost deosebit de ocupat cu declarațiile. „Comentariile sale exagerate și dure asupra problemelor de politică externă și insultele adresate liderilor occidentali par adesea comice, dar rolul pe care încearcă să-l joace este clar. Îmbină izolaționismul dur cu populismul, dând cu fermitate vina pe dușmanii externi pentru necazurile interne”, subliniază Andrei Perțev.

Un alt politician care face gesturi ieșite din comun este primul adjunct al șefului de cabinet și director al blocului politic al Kremlinului, Serghei Kirienko, căruia i s-a atribuit acum responsabilitatea de a supraveghea republicile separatiste din Donbas. „El a devenit unul dintre cei mai înalți politicieni ai noii ere, deși anterior – de când a devenit trimis prezidențial la începutul anilor 2000 – nu arătase niciodată vreo înclinație pentru lumina reflectoarelor. Dar acum, Kirienko a început să poarte kaki și să vorbească cu voce tare despre fasciști, naziști și misiunea unică a poporului rus. El se face remarcat la evenimentele publice, iar în Donbas a dezvelit un monument al „Bunicii Anya”, bătrâna pe care rușii au încercat să o transforme într-un simbol al „eliberării” Ucrainei. El subliniază în mod clar statutul său de director al autoproclamatelor „republici populare” Donețk și Lugansk (DNR și LNR): ceva ce nu mai făcuseră niciunul dintre predecesorii săi în acest rol, Vladislav Surkov și Dmitri Kozak”, scrie Perțev.

Relatările din presă au subliniat că, în special, cei care ocupă posturi administrative în republicile Donbas sunt absolvenți ai școlii pentru guvernatori, invenția lui Kirienko. Și deși Kirienko nu este direct implicat în campania militară, el a reușit în mod clar să-și facă un loc în agenda marțială a lui Putin.

„Președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, este un alt lider în lupta „șoimilor”. De la transferul său de la Kremlin (ca prim adjunct al șefului de cabinet) la Duma de Stat, Volodin și-a sporit profilul public, făcând numeroase declarații provocatoare care sigur vor fi preluate drept secvențe. Acum își întărește eforturile, susținând interzicerea cuvintelor străine pe vitrine și cerând menținerea pedepsei cu moartea în DNR și LNR.

Alți birocrați influenți au adoptat o strategie foarte diferită, alegând să se îndepărteze de subiectul „operațiunii speciale” pe cât le permite poziția lor. Acea tăcere este în sine un gest politic”, notează Perțev.

Prim-ministrul Mihail Mișustin și primarul Moscovei Serghei Sobianin, ambii considerați candidați pentru rolul de succesor al lui Putin,  înainte de război, au fost în mod special reticenți cu privire la „operațiunea specială” din Ucraina. Sobianin s-a supus regimului apărând la un miting în sprijinul acestuia, pe stadionul Lujniki din Moscova, în martie, și a călătorit în LNR, în iunie, dar încă nu a fost văzut în hainele armatei sau să ceară ca nazismul să fie distrus. Între timp, Mișustin a evitat în întregime subiectul războiului.

Explicația rațională pentru tăcerea lor este că „războiul reprezintă o chestiune temporară, iar relațiile cu Occidentul și chiar cu Ucraina vor trebui, la un moment dat și cumva, să fie restabilite”. Când va veni acel moment, cei care nu au insultat „țările ostile” sau nu au participat direct la campania militară vor fi mai în măsură să facă asta.

A rămâne tăcut comportă însă propriile riscuri. Dacă Putin va cere în cele din urmă un angajament total din partea tuturor birocraților în problema Donbasului și a armatei, faptul că au rămas tăcuți ar putea fi întors împotriva lor.

Toate acestea amintesc de situația din 2007, când al doilea mandat de președinte al lui Putin se apropia de sfârșit și nu putea candida pentru al treilea mandat consecutiv, conform constituției. Au existat doi candidați pentru rolul de succesor: prim-viceprim-miniștrii Serghei Ivanov și Dmitri Medvedev. Ivanov s-a poziționat ca un conservator și autoritar, în timp ce Medvedev a jucat rolul unui modernizator liberal, orientat spre Occident.

Câștigătorul, Medvedev – care a susținut atunci că „libertatea este mai bună decât non-libertatea” – s-a abătut cu adevărat de pe drumurile bătătorite ale lui Putin, apropiindu-se mai mult de Occident. El a vorbit sincer despre continuarea carierei prezidențiale, dar a încetat rapid să mai vorbească atunci când Putin a vrut să revină la președinție, în 2012.

„După realegerea lui Putin, în 2018, problema succesiunii a apărut din nou, doar pentru a fi întreruptă atunci când Putin a schimbat constituția pentru a o restabili în condiții prezidențiale, permițându-i să candideze pentru încă două mandate din 2024. Acum, elita rusă se uită din nou în jur pentru un succesor, dar în această nouă eră a gesturilor politice, potențialii succesori sunt cei care au început lupta, mai degrabă decât Putin.

Cele două strategii — gesturi ieșite din comun și tăcere răsunătoare — reflectă diferitele abordări și presupuneri ale celor care le folosesc. „Șoimii” acționează în baza faptului că succesorul va fi ales de Putin, așa că îi imită comportamentul în încercările lor de a-i câștiga favoarea, arătând faptul că îi vor păstra moștenirea cu loialitate. „După Putin, va fi Putin”, a spus odată Volodin”, subliniază analistul.

Cei care rămân tăcuți se bazează pe un scenariu de succesiune diferit, în care noul lider este selectat de elite. Perțev scrie că, „de regulă, în acest scenariu, pariurile nu sunt puse pe cel mai popular potențial candidat: nu sprijină nimeni pe cineva căruia îi place să urce pe podium și să-și arate talentul. În schimb, tehnocrații care sunt capabili să țină cont de interesele diferitelor grupuri vor deveni candidații fruntași.” Un „nou Putin” ar putea începe o redistribuire a influenței și a proprietății, „iar elitele nu sunt interesate de asta”.

„Versiunea din 2022 a cursei succesorilor este un eveniment virtual, desigur. Putin nu a anunțat începerea „castingului” și clar că nu intenționează să-și părăsească locul de muncă: administrația prezidențială se pregătește pentru alegerile din 2024 și este de la sine înțeles cine va fi în rolul central. Războiul și potențiala anexare a altor teritorii vor înlătura nevoia ca Putin să vină cu un manifest de orice fel. El vrea să meargă la alegeri ca omul care a învins nazismul (indiferent de rezultatele reale ale invaziei) și ca o figură istorică care nu trebuie să facă nicio promisiune poporului său.

Cu toate acestea, interesul manifestat față de cursa succesorală de către cei mai înalți membri ai elitelor – ca să nu mai vorbim de entuziasmul participanților săi – demonstrează că sistemul dorește să discute (și să vadă) un viitor post-Putin. S-ar putea părea că, în special, circumstanțele extreme din timpul războiului ar trebui să alunge orice gând despre ceea ce va urma mai târziu. Dar orice ar arăta acel viitor, pare să fie din ce în ce mai puțin loc pentru Putin”, conchide Andrei Perțev.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite