SPORTIVI ROMÂNI LA TOKYO

#TeamRomania | Ana Maria Brânză, înaintea Jocurilor Olimpice de la Tokyo: Voi merge acolo pregătită pentru oricine îmi va sta în cale

România are 94 de sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice. Printre ei şi spadasina Ana Maria Brânză. Pentru Ana va fi a cincea participare la Jocurile Olimpice şi ultima. Plănuieşte ca după 21 de ani de carieră şi un braţ de medalii să se retragă din activitate.

27 Iunie 2021, 21:44 (actualizat 06 Iulie 2021, 18:23) |

Cinci ani a așteptat acest moment. Iar acum e aici, la un pas de Tokyo. La 36 de ani, când alți sportivi au depus demult armele, Ana Maria Brânză e hotărâtă ca înainte de a-și încheia cariera sportivă să mai atace o medalie olimpică. De una singură, la individual.

Ana Maria Popescu Brânză: Cel mai bun sfat pe care l-am primit înainte de Jocurile Olimpice a fost să merg acolo și să mă bucur de scrimă și asta îmi doresc să fac, sper să îmi și iasă.

În spatele măștii stă un profesionist. Cu valori, talent, ambiție. Și multă muncă. Dar și cu puterea de a reveni. A trecut printr-o operație în urma căreia a fost nevoită să reînvețe să meargă. Dar e din nou pe planșă, în universul în care pare că plutește, nu că se luptă. Aici tot ce contează este strategia atacului.

Ana Maria Popescu Brânză: Când îmi pun masca pe față pot să fiu cine vreau eu să fiu. Cred că asta este fascinația acestui sport. Scrima îmi oferă șansa să fiu cine vreau eu să fiu în fiecare zi.

În 21 de ani de carieră performanțele i-au fost răsplătite. Din patru participări la Jocurile Olimpice s-a întors acasă cu două medalii, aur și argint. Li se adaugă zeci de medalii la campionatele europene și mondiale. În tot acest timp a rămas elegantă, iar în sport asta înseamnă modestie. Deși de trei ori a fost desemnată cea mai bună spadasină din lume, Ana Maria Brânză nu intră niciodată arogantă într-o bătălie.

Ana Maria Popescu Brânză: Mi-e teamă de toate adversarele, în frunte cu mine. La Jocuri ajunge să îți fie teamă și de umbra ta. Voi merge acolo pregătita pentru oricine îmi va sta în cale.

Pentru Ana Maria Brânză, aceasta va fi a cincea participare la Jocurile Olimpice. După Tokyo se va retrage din activitate.

Pe ea și pe toți sportivii care reprezintă România la competițiile olimpice îi veți putea urmări la TVR. Din 23 iulie Televiziunea Română va transmite în direct peste 200 de ore ale Jocurilor organizate în Japonia.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN TOKYO 2020
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 6°C
IASI 9°C 4°C
CLUJ 3°C 2°C
CONSTANTA 16°C 7°C
CRAIOVA 9°C 4°C
BRASOV 10°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI