America Latină şi Caraibe înregistrează peste 50.000 de cazuri de COVID-19, dintre care peste 2.000 soldate cu decese,

America Latină şi Caraibe înregistrau vineri peste 50.000 de cazuri de COVID-19, dintre care peste 2.000 soldate cu decese, potrivit unui bilanţ realizat de AFP pe baza cifrelor furnizate de guverne şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

10 Aprilie 2020, 16:40 (actualizat 10 Aprilie 2020, 16:45) |
Tot mai multe cazuri de COVID-19 în America Latină

Vineri, la ora 08:00 GMT, datele indicau un număr total de 50.589 de persoane infectate şi de 2.090 de morţi. Brazilia rămâne ţara cea mai afectată de pandemie din această regiune vastă, cu 17.847 de cazuri de infectare şi 941 de decese la o populaţie de 210 milioane de locuitori.
Ecuador, cu 17,5 milioane de locuitori, are cea mai mare rată a mortalităţii, cu 272 de decese la 4.965 de pacienţi înregistraţi.

America Latină şi Caraibe au ajuns la pragul de 10.000 de cazuri la 27 martie, însă în cinci zile, cifra respectivă s-a dublat. Pe 5 aprilie, a fost depăşit cel de 30.000 de cazuri, iar pe 8 aprilie, cel de 40.000.

Peste 1,5 milioane de persoane infectate cu COVID-19, dintre care aproape 100.000 au murit, au fost recenzate oficial în circa 200 de ţări şi teritorii de când epidemia a început în luna decembrie în oraşul Wuhan din China.

Europa rămâne continentul cu cele mai multe cazuri, cu circa 800.000 de infectări şi aproape 70.000 decese, în timp ce în Statele Unite, numărul infectărilor a urcat la aproape 500.000, iar cel al deceselor la 17.000.

Numărul de cazuri diagnosticate reflectă însă doar o fracţiune din numărul real de infecţii, în condiţiile în care multe ţări nu testează decât pacienţii care necesită îngrijiri spitaliceşti

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 5°C
IASI 14°C 6°C
CLUJ 11°C 4°C
CONSTANTA 15°C 6°C
CRAIOVA 17°C 8°C
BRASOV 13°C 1°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI