Amenzi pentru lipsa repartitoarelor de căldură. Parlamentul a adoptat o nouă lege cu un nou termen – 31 decembrie

8 iulie 2021, 18:28

Repartitoarele pentru căldură și apă caldă sunt obligatorii din 2004. Însă mulți locatari cu locuințele racordate la sistemul centralizat nu le folosesc, deși le-ar aduce costuri mai mici, spune administratorul mai multor blocuri din București.

Parlamentul a adoptat o nouă lege cu un nou termen – 31 decembrie. Cine nu va avea montate repartitoare va fi amendat cu până la 1.000 de lei. Specialiștii cred că așa se va ști clar și consumul individual din locuințe și eficiența sistemului de termoficare.

Claudiu Crețu, director general Termoenergetica: La acest moment nu avem o acuratețe cu privire la această balanță de consum. Există contorizarea la subsolul blocului. Noi vindem către asociația de proprietari la subsolul blocului dar, din păcate, de acolo mai departe e o ruptură și acest lucru trebuie clarificat”.

Mihai Mereuță, preşedinte Liga Asociaţiilor de Proprietari Habitat: “În toate blocurile s-au montat repartitoare de costuri (…) Și se pun şi robineţii termostataţi pe calorifere (…) nu a crescut în niciun caz pe branşamentul blocului consumul. Întodeauna a scăzut pe bloc cu până la 30%. Pentru că e normal. Unul ţine la doi, altul ţine la trei robinetul”.

Prețul unui repartitor de costuri începe de la 50 de lei și poate să ajungă la 100 de le. Noua lege va intra în vigoare după ce va fi promulgată de președinte. Nu se aplică și în cazul celor care folosesc centrale termice pe gaz.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă