Companiile care vând produse cu o calitate diferită în țările europene vor plăti amenzi de până la 4% din cifra de afaceri. Sunt reguli noi impuse comercianților de autoritățile europene pentru a descuraja practici de dublu-standard. Anunțul a fost făcut la București de către comisarul European pentru Justiție și Protecția Consumatorilor, Vera Jourova.
Scandalul dublului standard a izbucnit în 2017 când mai multe țări din Europa Centrală și de Est, inclusiv România, au reclamat că majoritatea alimentelor importate au o calitate mai slabă decât în tările occidentale.
Chiar comisarul european care răspunde de protecția cosumatorilor are experiențe directe la acest capitol.
Vera Jourova, comisarul european pentru Justiţie şi Protecţia consumatorilor: Eu mă simt înşelată când mă duc în ţara mea şi când cumpăr un iaurt are o chimicală în loc de căpşuni. Interzicem dublul standard al produselor.
Iar autoritățile europene au luat măsuri. Producătorii de alimente și de alte produse vor fi obligați să informeze consumatorii dacă ceea ce vând are sau nu aceeași calitate în toate țările europene.
Directiva "Omnibus" care previne practicile de dublu standard, va fi adoptată, cel mai probabil, în aprilie și va fi obligatorie pentru toate țările europene.
Şi în legislația din România va fi transpusă în acest an.
Sunt reguli noi și în ceea ce privește reducerile.
Firmele vor fi obligate să arate clienților pe lângă procentul redus și prețul inițial.
În plus, magazinele online nu vor mai avea voie să prezinte recenzii care nu sunt scrise de clienți.
Recenziile scrise de propriii angajaţi şi care îi pot păcăli pe consumatori sunt interzise.