Amenzi de până la 70 000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de limitare a răspândirii coronavirusului

Amendă. Poliție. Arhivă
Amendă. Poliție. Arhivă
27 martie 2020, 14:02

„Sunt avute în vedere în special contravenţiile săvârşite împotriva măsurilor de limitare a răspândirii infecţiilor cu coronavirus, iar pentru cei care nu respectă reglementările adoptate în acest sens, contravenţia se amendează cu o sumă cuprinsă între 2.000 şi 20.000 de lei pentru persoane fizice, iar pentru persoane juridice, valoarea acestei amenzi este cuprinsă între 10.000 şi 70.000 de lei”, a declarat Ionel Dancă, vineri, la Palatul Victoria, unde a anunţat parte din măsurile adoptate de Guvern în şedinţa de joi, potrivit Agerpres.

El a precizat totodată că „valabilitatea documentelor de orice fel eliberate de instituţiile şi autorităţile publice se prelungeşte pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea stării de urgenţă”, a explicat Dancă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite