Amendament controversat la legea avortului, în Ungaria: Femeile, obligate să asculte inima fătului, înainte de procedură. Activiștii atrag atenția că măsura doar vrea să umilească femeile

16 septembrie 2022, 17:55

Potrivit noului decret emis de guvernul condus de Viktor Orban, unitățile medicale trebuie să le prezinte femeilor care solicită un avort semnele vitale ale fătului, înainte de a recurge la operație. De asemenea, doctorii trebuie să semneze un raport care să ateste că le-au pus pe femei să asculte bătăile inimii fătului.

Ce spun oamenii: „Cred că este revoltător şi cred că acest lucru nu le va schimba decizia celor care s-au hotărât deja să opteze pentru avort, aşa că acest decret este complet lipsit de sens şi doar va chinui femeile.”

„Acesta este un pas înapoi, ne întoarcem în trecut. Nici nu îmi pot imagina cum de pot decide oamenii aşa ceva, este absurd.”

Anul trecut, numărul întreruperilor de sarcina din Ungaria a fost de 22.000, față de 90.000 în 1990. Legea avortului din Ungaria a fost adoptată în 1992, iar amendamentul din această săptămână este considerat de către analiști un efort al politicienilor de dreapta de a promova valorile sociale conservatoare.

Julia Spronz, reprezentanta unei asociaţii umanitare: „Credem că este în mod clar o măsură de constrângere, care nu îşi va atinge obiectivele stabilite. Aşa cum ştim, prin accesul mai dificil la avort nu se va ajunge la o scădere a numărului avorturilor. Dar va fi mai dificil pentru femei să depăşească emoţional acest moment. Este o povară psihologică suplimentară, este o presiune în plus care nu este necesară.”

Experții medicali contestă metoda de determinare a bătăii inimii fătului. Potrivit acestora, ritmul înregistrat de aparatul cu ultrasunete este produs de mişcarea embrionului, nu de o inimă funcţională.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite