Amendament al Comisiei de învățământ din Senat: Universitățile pot prelua diverse entități pentru creșterea performanțelor instituției

Studenți în aulă la universitate
Studenți în aulă la universitate
17 mai 2023, 22:37

„Instituţiile de învăţământ superior pot prelua singure sau prin asociere, după caz, fundaţii, asociaţii, unităţi de învăţământ preuniversitar, spitale, farmacii, unităţi medicale ambulatorii, inclusiv stomatologice, cabinete de specialitate, inclusiv stomatologice cu aprobarea Senatului universitar, conform prevederilor legale. Condiţia ca acestea să fie preluate este ca ele să contribuie la creşterea performanţelor instituţiei şi să nu influenţeze negativ în niciun fel activităţile de învăţământ şi cercetare. Obiectul de activitate al asociaţiilor şi fundaţiilor trebuie să fie conex misiunii instituţiei de învăţământ superior”, se arată în amendamentul propus de grupul PSD şi adoptat de comisie.

Tot pentru creşterea performanţelor, instituţiile de învăţământ superior pot înfiinţa singure sau prin asociere societăţi comerciale, fundaţii, asociaţii, unităţi de învăţământ preuniversitar, spitale universitare, farmacii universitare, unităţi medicale ambulatorii şi cabinete de specialitate, inclusiv stomatologice, cu aprobarea Senatului universitar.

Senatorul USR Ştefan Pălărie şi-a exprimat nemulţumirea faţă de amendamentul adoptat, susţinând că acesta ar putea genera activităţi ce ar veni în contradicţie cu „misiunea şi scopul activităţii universitare”.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite