Nemulțumiți de sistemul sanitar din oraș, câțiva protestatari din Brăila au atacat cu pietre o ambulanță care transporta pacienți de la un spital la altul. Din fericire, atacul protestatarilor nu a afectat viețile celor doi pacienți care erau transportați. Polițiștii au reușit în scurt timp să-i identifice pe cei care au atacat autospeciala și au deschis dosar penal pentru distrugere.
Totul s-a întâmplat vineri, când, pentru a doua seară, rude și prieteni ai tinerei de 19 ani care a murit la o lună după ce a născut s-au strâns în fața Spitalului de urgență din Brăila ca să protesteze.
Apoi, o parte din ei au plecat în marș prin oraș. La un moment dat, prin dreptul lor a trecut o ambulanță și revolta a crescut.
Panica i-a cuprins atât pe cei doi pacienți, cât și pe asistenta de pe ambulanță. Datorită stăpânirii de sine, șoferul a reușit să-i ducă pe toți în siguranță la destinație. Apoi a reclamat incidentul la poliție.
Poliția a deschis dosar penal pentru distrugere și 25 de protestatari au fost duși la audieri.
În urmă cu o săptămână, o tânără de 19 ani a murit după ce medicii de la Urgențe i-au pus mai multe diagnostice greșite.
Autopsia a arătat că femeia a decedat din cauza unei infecții generalizate, de la un rest de placentă rămasă în uter, după naștere.
În urma femeii a rămas o fetiță.