Ambasadorul Ucrainei la Berlin, Andrii Melnik, l-a acuzat pe cancelarul german Olaf Scholz de lipsă de leadership şi nesocotirea intereselor ucrainene ca reacţie la discursul ţinut joi la Davos de cancelarul german, transmite vineri dpa.
"Din punct de vedere militar, Ucraina este pur şi simplu dezamăgită de Berlin", a declarat ambasadorul Melnik pentru tabloidul german Bild.
Kievul a sperat să audă la Forumul Economic Mondial ce măsuri concrete va lua guvernul german pentru a sprijini Ucraina astfel încât să câştige războiul, dar Olaf Scholz nu a reuşit să abordeze aceste puncte, a adăugat el.
"Din păcate, a fost o greşeală, mai ales în ceea ce priveşte livrarea imediată de arme grele din Germania pentru a înăbuşi enorma ofensivă rusă din Donbas", a spus Andrii Melnik.
"Se pare că nu există curajul şi leadershipul de a face asta", a spus el, referindu-se la cancelarul Scholz.
Cancelarul german, Olaf Scholz, prezent la ultima zi a Forumului Economic Mondial de la Davos, a susținut un discurs prin care a subliniat ferm că președintele Federației Ruse nu trebuie lăsat să câștige războiul din Ucraina.
„O mare putere nucleară se comportă ca și cum ar avea dreptul de a redesena granițele”, a spus acesta, potrivit DW.
„Putin dorește o întoarcere la o ordine mondială în care puterea dictează ce este corect – în care libertatea, determinarea și suveranitatea nu sunt pentru toată lumea. Nu-i putem permite lui Putin să câștige acest război”, a mai spus cancelarul german.
Scholz, care a fost criticat pentru ezitarea sa inițială față de trimiterea de arme în Ucraina, a remarcat că Germania a trecut acum printr-o schimbare majoră în politica sa de apărare: „Pentru prima dată, Germania furnizează arme într-o zonă de război, inclusiv arme grele”, a spus acesta.