Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Ambasadorul SUA: România ar putea fi un exemplu de toleranță și incluziune. Nimeni nu poate şti de unde va proveni următorul Einstein

Ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti pledează ăn favoarea refugiaşilor.  Hans Kelmm susţine, într-un editorial cu titlul "Am primit un e-mail de la James Bond", că este important ca migranţii care fug din calea războiului să fie trataţi cu umanitate şi demnitate.

 

07 Martie 2016, 20:55 (actualizat 07 Martie 2016, 21:26) |
Pledoarie pentru refugiați
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Albert Einstein a fugit de persecuţia din Germania nazistă pentru a căuta siguranţa în Statele Unite, spune ambasadorul american. "Nimeni nu poate şti de unde va proveni următorul Einstein", a fost unul dintre argumentele lui Hans Klemm. Şeful misiunii americane în România crede că ţara noastră poate fi un exemplu de toleranţă şi incluziune, "primindu-i pe aceia care îşi doresc un viitor mai bun".

''Cei care își caută o nouă casă aduc cu ei energie și idei, spirit antreprenorial și entuziasm. Nu considerați acest lucru o potențială povară pentru societate, ci o potențială resursă. Lăsați-i pe acești imigranți să devină parte a acestei noi Românii pe care o creați, una lipsită de corupție, în care principiile statului de drept se aplică tuturor cetățenilor și fiecăruia în parte și în care fiecare membru al societății are ocazia de a contribui la vibranta cultură și economie a României. Pe 3 februarie, la o moschee din Statele Unite, președintele Obama le-a reamintit tuturor musulmanilor americani: 'Nu sunteți musulmani sau americani, sunteți musulmani și americani'. Îi încurajez pe toți locuitorii acestei minunate țări, cu o îndelungată istorie și o foarte mare diversitate, să îi primească pe imigranți și să-i ajute să fie musulmani și români'', afirmă diplomatul american, într-un editorial.

Klemm spune că face aceste precizări în urma unui e-mail primit recent de la o anumită persoană, pe care o numește ''James Bond'', care voia să afle care este părerea sa despre ''ceea ce el a definit 'invazia musulmană' a Europei''.

''Îmi dau seama că acesta nu este numele său real, ci un pseudonim, dar subiectul abordat era unul serios. Din cuvintele sale, era evident că își iubește foarte mult țara, România, și că este preocupat de bunăstarea și viitorul acesteia. (...) Era îngrijorat cu privire la imigranții recent sosiți pe continent, în special în această țară, și mi-a cerut să comentez subiectul. Am considerat că este important să fac acest lucru'', adaugă diplomatul american.

Ambasadorul SUA a explicat  că este ''american de primă generație'', tatăl său emigrând din Germania. ''(...) A mers să lucreze în Statele Unite, în Michigan. Acolo și-a creat o viață și și-a întemeiat o familie. S-a implicat în comunitatea sa și a fost un cetățean patriot. Această poveste nu este unică; ea este povestea Americii. Cu excepția celor care sunt indieni americani puri, cu toții avem rădăcini în alte țări. Provenim din țări din întreaga lume, dar avem un lucru în comun: suntem americani. Suntem diverși nu doar din punct de vedere etnic, ci și religios, unii crezând într-o putere supremă, alții nu'', afirmă acesta.

Klemm arată că, în Statele Unite, chestiunea diversității a fost o luptă și, în context, amintește de primul discurs de învestitură al președintelui Obama, care a spus că "diversitatea Americii (...) este un atu, nu o slăbiciune".

''Astăzi ne aflăm în fața unui nou test, al celor care fug de războiul și persecuția din Orientul Mijlociu. (...) Aplaud generozitatea și compasiunea cu care mulți cetățeni și lideri europeni au răspuns deja la această criză. (...) Cu siguranță, poate fi înfricoșător să primești noi imigranți, mai ales în număr mare. Ce se va întâmpla dacă nu se acomodează, dacă vor sufoca serviciile sociale, financiare sau medicale, dacă iau locurile de muncă ale unor oameni care sunt aici de ani de zile? Există multe necunoscute. Dar să nu uităm că unele dintre cele mai mari contribuții ale Americii la societate s-au datorat imigranților'', susține Klemm.

Oficialul american dă mai multe exemple, printre care cel al lui Albert Einstein, ''unul dintre cei mai inteligenți oameni din lume, care a fugit de persecuția din Germania nazistă pentru a căuta siguranța în Statele Unite'', dar și al primei femei secretar de stat al SUA, Madeleine Albright, care ''a fugit de comunismul din Cehoslovacia'', sau al Gloriei Estefan, fugită din Cuba.

''Nimeni nu poate ști de unde va proveni următorul Einstein sau următoarea Estefan. Ceea ce este important este ca toată lumea să fie tratată uman și cu demnitate. Tuturor trebuie să li se ofere o șansă să se dezvolte, să aibă o contribuție și să schimbe ceva în această lume. Știu că nu este un lucru ușor, însă le mulțumesc celor care l-au primit pe tatăl meu cu atâția ani în urmă, atunci când a ajuns pe țărmurile Americii. Astăzi sunt extrem de mândru și profund onorat să împărtășesc povestea Americii și a mea celor care ar putea să o considere un exemplu de toleranță și incluziune. (...) Da, domnule Bond, acest lucru este posibil'', încheie ambasadorul SUA.

CUVINTE CHEIE
 
Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 24°C 27°C
IASI 23°C 26°C
CLUJ 21°C 24°C
CONSTANTA 22°C 24°C
CRAIOVA 25°C 27°C
BRASOV 20°C 23°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 25 Mai 2019, 13:01
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 24-05-2019
Deschidere: 8109.89
Maxim: 8189.13
Mimim: 8099.84
Variatie: 0.98%
TLV
2.13
2.13%
SNG
34.00
0.59%
BRD
10.82
0.37%
SNN
10.80
0.37%
SNP
0.36
2.51%
FP
0.96
0.41%
TEL
20.40
0.49%
EL
11.05
0.45%
TGN
357.00
0%
SIF5
2.08
0%
ARHIVĂ ȘTIRI