Ambasadorii Franței și Germaniei la București: Lăsați luptele interne/Preşedinţia Consiliului UE, o mare oportunitate, nu ratați asta!

Michele Ramis ambasadorul Franței la București
Michele Ramis ambasadorul Franței la București
22 iulie 2018, 10:44

Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Michele Ramis, a declarat, sâmbătă, că România nu pare a fi conştientă de bogăţiile şi comorile sale de care ar trebui să se folosească mai mult, precizând că românii îşi subestimează capacităţile şi avantajele.

„Aveţi o creştere economică puternică, nu aveţi şomaj, sunteţi atractivi pentru investitori (…) aveţi companii dinamice, angajaţi calificaţi, resurse naturale, mare potenţial în sectorul IT. Această ţară ar trebui să se folosească mai mult de toate acestea, vă subestimaţi capacităţile şi avantajele”, a spus Ramis, potrivit Agerpres.

Prezentă la  Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov, ambasadoarea a precizat că România, care va deţine pentru prima dată preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, trebuie să privească lucrurile din exterior. Michele Ramis a sfătuit România să renunţe la luptele interne, apreciind că ţara noastră ar trebui să profite de oportunităţile care vor veni odată cu preşedinţia Consiliului UE.

La rândul său, ambasadorul Germaniei la București, Cord Meier-Klodt, a afirmat că preluarea preşedinţiei Consiliului UE reprezintă pentru România „o mare oportunitate”: „Ar fi bine să nu rataţi asta!”, a subliniat diplomatul.

Cord Meier-Klodt a îndemnat tinerii să meargă la vot, dacă vor să schimbe ceva.

„Marea speranţă legată de tânăra generaţie e că va merge să voteze. Luaţi atitudine! Puteţi schimba politica din ţara voastră”, le-a transmis Meier-Klodt tinerilor prezenţi la eveniment.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite