Ambasadoarea SUA la NATO, primită la Ministerul Afacerilor Externe. Bogdan Aurescu a evocat necesitatea de coordonare strânsă Washington-statele de pe flancul estic

Ambasadoarea Julianne Smith și ministrul Bogdan Aurescu
Ambasadoarea Julianne Smith și ministrul Bogdan Aurescu
11 iulie 2022, 20:39

Șeful diplomaţiei române a reiterat aprecierea pentru anunţul de la Summitul NATO de la Madrid al preşedintelui american Joe Biden privind creşterea, în continuare, a prezenţei militare a SUA în România şi a accentuat importanţa sprijinului Statelor Unite, alături de alţi aliaţi care au luat decizii similare, care echilibrează postura de descurajare şi apărare pe Flancul estic.

El a mulţumit pentru rolul important pe care Delegaţia SUA la NATO l-a avut în acest sens, pentru solidaritatea „constantă” arătată faţă de ţara noastră şi a încurajat o cooperare cât mai apropiată cu România şi pe viitor, având în vedere poziţionarea geostrategică a ţării noastre.

Bogdan Aurescu a atras atenţia, la întâlnirea care a avut loc la sediul MAE, că agresiunea rusă în Ucraina a dovedit „fără echivoc” că forţa NATO este generată de unitate şi solidaritate, precum şi de reacţii coordonate, care trebuie menţinute şi consolidate pe viitor.

Aurescu şi Smith au discutat şi despre importanţa procesului de aderare a Suediei şi Finlandei la NATO, subliniind că acest demers reconfirmă validitatea şi coerenţa politicii „uşilor deschise”.

Totodată, Bogdan Aurescu a informat-o pe Julianne Smith cu privire la stadiul pregătirilor pentru reuniunea miniştrilor de Externe aliaţi pe care o va găzdui la Bucureşti în luna noiembrie, acesta fiind un moment „crucial” de follow-up pentru implementarea deciziilor luate la Summitul de la Madrid, arată MAE.

Potrivit ministerului, şeful diplomaţiei române a reiterat necesitatea unei cooperări strânse între România şi SUA în ceea ce priveşte elaborarea unei strategii americane pentru Marea Neagră.

Cei doi oficiali au salutat includerea în noul Concept Strategic a evaluării regiunii Mării Negre ca regiune de importanţă strategică pentru securitatea euroatlantică, obiectiv prioritar urmărit de partea română la Summitul de la Madrid.

De asemenea, s-au purtat discuţii detaliate despre evoluţiile şi perspectivele războiului din Ucraina şi despre continuarea sprijinului pentru această ţară. Ministrul Aurescu a prezentat eforturile României de a susţine Ucraina, cu accent pe sprijinul umanitar pentru refugiaţi şi pentru tranzitul cerealelor ucrainene.

Ambasadorul american a mulţumit „în mod deosebit” pentru cooperarea strânsă cu România în cadrul NATO, inclusiv pentru rolul ţării noastre „asumat” şi „responsabil” în asigurarea stabilităţii în regiunea Mării Negre şi în ceea ce priveşte sprijinul multidimensional acordat Ucrainei în toată această perioadă.

Vizita ambasadoarei Julianne Smith în România vine la scurt timp după Summitul NATO de la Madrid şi are loc, în mod simbolic, în ziua marcării a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Kogălniceanu devine cea mai mare bază NATO din Europa

Cum arată scenariul unei invazii a lui Vladimir Putin în Europa