Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Ambasada Rusiei la Kiev, atacată cu fumigene şi petarde. Duminică vor fi alegeri legislative în Rusia

Proteste anti-ruseşti la Kiev, unde un grup de bărbaţi mascaţi a atacat cu petarde şi pietre reprezentanţa diplomatică a Rusiei. Incidentul a fost declanşat de organizarea alegerilor parlamentare din Federaţia Rusă şi în Peninsula Crimeea. Ministerul de Externe de la Kiev a precizat că scrutinul din Crimeea este ilegitim politic şi juridic. Statele Unite au anunţat că nu vor recunoaşte rezultatul. Şi Ministerul român de Externe anunţă că nu recunoaşte legitimitatea alegerilor organizate în Crimeea pentru Duma de Stat a Federaţiei Ruse.

17 Septembrie 2016, 11:53 (actualizat 17 Septembrie 2016, 18:13) |
$article.media.images[0].description
Ambasada Rusiei la Kiev, atacată cu fumigene şi petarde/ FOTO: ria.ru"

ACTUALIZARE Ora de ştiri MAE reafirmă sprijinul pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.

România, afirmă Ministerul de Externe, nu recunoaşte anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea şi a oraşului Sevastopol de către Federaţia Rusă.

ACTUALIZARE 11.53 Ambasada Rusiei la Kiev a fost atacată cu fumigene şi petarde, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de un grup format din aproximativ 20 de persoane, informează agenţiile de presă Unian şi TASS, preluate de Agerpres. Nu s-a produs niciun incendiu.

„În jurul orelor unu, un grup de persoane neidentificate a aruncat pe teritoriul ambasadei o fumigenă şi petarde. Aceasta au fost lansate chiar în direcţia clădirii ambasadei”, a declarat pentru TASS un reprezentant al ambasadei.

Atacul a avut loc în condiţiile în care Federaţia Rusă va organiza duminică alegeri legislative. Vor fi deschise secţii de vot inclusiv în Peninsula Crimeea şi în mai multe oraşe din Ucraina, una chiar în sediul ambasadei ruse la Kiev.

Ministrul de externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, a atenţionat că Ucraina şi-ar putea rechema delegaţia de la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), în cazul în care vor fi recunoscute alegerile din Crimeea.

Ministrul ucrainean de externe, Pavlo Klimkin: „Aceste alegeri sunt complet ilegitime. Sunt ilegitime în sens politic, dar şi juridic. Partea rusă deschide cutia Pandorei, pentru că apar îndoieli în legătură cu legitimitatea democratică a întregului parlament rus”.

Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, John Kirby, a anunţat sâmbătă că 'SUA nu recunosc legitimitatea şi nu vor recunoaşte rezultatele alegerilor pentru Duma de Stat, organizate în 18 septembrie în Crimeea, aflată sub ocupaţie rusă'.

Aproape 110 milioane de alegători sunt chemaţi la urne în cadrul alegerilor legislative de duminică, pentru a reînnoi componenţa Dumei de Stat, dominată astăzi de partidul lui Vladimir Putin, Rusia Unită.

Mai mult de 6.500 de candidaţi din 14 partide sunt în competiţie, însă puţine schimbări sunt aşteptate de la aceste alegeri, în urma cărora partidul Kremlinului îşi va întări după toate probabilităţile controlul asupra parlamentului.

 

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 17°C 17°C
IASI 12°C 13°C
CLUJ 14°C 14°C
CONSTANTA 11°C 10°C
CRAIOVA 19°C 18°C
BRASOV 13°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 22 Martie 2019, 17:00
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 22-03-2019
Deschidere: 8047.89
Maxim: 8079.17
Mimim: 8033.48
Variatie: -0.15%
TLV
2.13
0.23%
FP
0.90
0.11%
SNG
31.80
1.92%
SFG
18.05
5.26%
SNN
9.75
0.1%
TBM
0.29
4.09%
EL
10.34
0.78%
DIGI
24.55
0.2%
BRD
12.96
0.62%
TEL
20.35
1.93%
ARHIVĂ ȘTIRI