Ambasada Israelului în România şi Complexul Educațional Laude-Reut îi caută pe urmaşii românilor distinşi cu titlul „Drepţi între Popoare”

Lansarea proiectului a avut loc recent cu participarea Inspectoratului Școlar al Municipiului București
Lansarea proiectului a avut loc recent cu participarea Inspectoratului Școlar al Municipiului București
9 aprilie 2019, 10:52

În momentul de față, în urma cercetărilor istorice, 65 de români au primit acest titlu oferit de către Yad Vashem, instituția oficială a Israelului dedicată păstrării memoriei Holocaustului și onorării Drepților între Popoare, prin plantarea unor arbori pe Aleea Drepților din cadrul Memorialului din Ierusalim, de pe muntele Herzl.

Scopul proiectului este de a implica liceenii în cunoașterea istoriei Holocaustului și de a-i sensibiliza față de istoria celui de al Doilea Război Mondial și de contribuția poporului român în salvarea vieților evreiești în acele vremuri tumultuoase, aducând astfel mulțumiri succesorilor celor care au primit distincția de Drepți între Popoare.

Lansarea proiectului a avut loc recent, cu participarea Inspectoratului Școlar al Municipiului București, în prezența domnului inspector școlar Mihai Manea și a profesorilor de istorie de la școlile din Capitală.

Proiectul se înscrie ca act educațional pe tematica Holocaustului, din perspectiva intensificării tendințelor antisemite, xenofobe și intolerante în lume.

”Trăim într-o perioadă în care actele antisemite sunt tot mai prezente în Europa și consider că fiecare țară are datoria de a combate acest fenomen cu toată vigoarea. Educarea tinerei generații constituie, fără îndoială, una dintre cele mai bune metode de a lupta împotriva antisemitismului, xenofobiei și rasismului. În acest sens, România a devenit un model regional prin includerea în programele școlare a studiului Holocaustului. Proiectul ”Drepți între popoare de origine română”, inițiat alături de Complexul Educațional Laude-Reut, are menirea de a-i implica activ pe elevi și pe profesorii lor în identificarea rudelor celor 65 de români distinși cu titlul de ”Drepți între Popoare” astfel încât, la finalul demersului nostru, să ne exprimăm public recunoștința pentru cei care și-au pus în pericol propria viață și întreaga familie ca să salveze zeci de mii de evrei de la moarte”, a declarat E.S David Saranga, Ambasadorul Israelului în România

“«Cine salvează o viață salvează o întreagă lume», ne spune Talmudul. Este de datoria noastră să recunoaștem scânteile de bunătate din perioada întunecată a Holocaustului: Drepții dintre popoare – oameni care și-au riscat viețile și familiile pentru a-și salva vecinii și prietenii evrei. Exemplul lor trebuie urmat și fie ca lumina lor să ne inspire pe toți.

Tânăra generație este viitorul și trebuie să-i îndrumăm să devină martori ai amintirii Holocaustului, ambasadori ai multiculturalității și ai toleranței. Fiți vigilenți și nu uitați niciodată, astfel încât asemenea tragedii să nu se mai întâmple vreodată. Generațiile de astăzi nu cunosc nimic despre tragedie, părinții lor știu foarte puțin și în curând ultimii supraviețuitori ai Holocaustului nu vor mai fi printre noi, iar Holocaustul va fi uitat, la fel ca Inchiziția”, a precizat Tova Ben Nun-Cherbis, Președinte și Fondator al Complexului Educațional Laude-Reut.

„Facem un apel la succesorii celor care au primit acest titlu, la familiile lor, precum și la cei care dețin informații despre rudele celor Drepți între popoare să ne contacteze la adresa [email protected], pentru a deveni parte din proiect”, se arată în comunicatul de presă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite