ITALIA | Amazon şi Apple, amendate cu 200 de milioane de euro pentru practici anticoncurenţiale

Autoritatea pentru concurenţă din Italia a amendat companiile americane Amazon.com şi Apple Inc cu peste 200 de milioane de euro pentru practici anticoncurenţiale în vânzarea de produse Apple şi Beats, informează Reuters.

23 Noiembrie 2021, 11:22 (actualizat 23 Noiembrie 2021, 11:30) Știrile TVR |
Amazon, Apple / FOTO: shutterstock.com

Autoritatea a precizat că, în conformitate cu prevederile unui contract convenit în 2018 de cele două companii americane, numai anumiţi distribuitori aveau voie să vândă produse Apple şi Beats pe portalul Amazon.it, ceea ce reprezintă o încălcare a legislaţiei din Uniunea Europeană.

În consecinţă, Autoritatea pentru concurenţă din Italia a amendat Amazon cu 68,7 milioane de euro şi Apple cu 134,5 milioane de euro şi, de asemenea, a ordonat celor două companii să elimine restricţiile pentru a da tuturor distribuitorilor de produse veritabile Apple şi Beats acces nediscriminat pe Amazon.it.

În replică, Apple a anunţat că va contesta amenda.

"Pentru a ne asigura că clienţii noştri cumpără produse veritabile, lucrăm în strânsă colaborare cu distribuitorii şi avem echipe specializate de experţi în întreaga lume pentru a coopera cu forţele de ordine, autorităţile vamale şi comercianţii pentru ne asigura că doar produse Apple veritabile sunt vândute", a subliniat grupul informatic american.

 

 

 

 

sursa agerpres

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 27°C
IASI 27°C 27°C
CLUJ 24°C 25°C
CONSTANTA 22°C 22°C
CRAIOVA 25°C 24°C
BRASOV 24°C 23°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI