Amazon a înregistrat cel mai mare profit din istoria companiei

Jeff Bezos fondatorul Amazon
Jeff Bezos fondatorul Amazon
31 iulie 2020, 16:04

Amazon a înregistrat în ultimele luni cel mai mare profit din istoria de 26 de ani a companiei, în ciuda faptului că investitorii estimau o anulare a profiturilor din cauza costurilor impuse de criza sanitară.

În schimb, rezultatele după aplicarea impozitelor s-au dublat şi au ajuns la 5,2 miliarde de dolari, în timp ce încasările au crescut cu 40% şi au ajuns astfel la 88,9 miliarde de dolari, potrivit Financial Times.

Acţiunile celui mai mare retailer online al planetei au crescut cu peste 60% anul acesta. Compania a angajat 175.000 de oameni în ultimele luni, în condiţiile în care cererea a crescut semnificativ pe fondul crizei generate de coronavirus.

În plus, profiturile încasate prin intermediul Amazon Web Services, divizia care se ocupă de cloud computing, au crescut cu 29%, până la 10,3 miliarde de dolari.

Averea lui Jeff Bezos ajunsese la un moment dat în luna iulie la 189 de miliarde de dolari. Fondatorul Amazon şi-a adăugat în conturi 74 de miliarde de dolari doar în prima jumătate a anului.

Sursa: Mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite