Alunecări de teren în județul Vîlcea. Trei persoane au fost evacuate din locuințele afectate

Alunecare de teren la Vîlcea
Alunecare de teren la Vîlcea
24 iunie 2021, 08:48

Alunecarea s-a produs în jurul orei 20, în satul Cherăști din comuna vîlceană Roșiile, autoritățile locale, dar și pompierii și polițiștii au intervenit imediat și au fost evacuate trei persoane în vârstă din trei gospodării, împreună cu bunurile și animalele acestora, a transmis Oana Danciu, pentru Matinal. Mai există o singură familie, din șase persoane, a cărei gospodărie se află la 60 – 70 de metri de alunecarea de teren și care în acest moment se află în monitorizare, nu a fost evacuată. Alunecarea se întinde pe o suprafață de 1,5 kilometri și are un front la bază de 500 de metri, este angrenat un deal în această alunecare de teren. Pompierii se află și acum la fața locului, pentru a interveni la nevoie. Astăzi se va face și o evaluare a situației și se va folosi și o dronă pentru a vedea care sunt riscurile producerii unei alunecări și mai mari.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă