Altă zi, un nou record de infectări cu SARS COV-2. Doar printr-un comportament responsabil putem evita noi restricţii, spun autoritățile

11 iulie 2020, 20:26

România a depăşit pragul de 32 de mii de pacienţi cu COVID. 698 de cazuri noi au fost confirmate într-o singură zi, cele mai multe de la începutul epidemiei. Sunt cu aproape 18 la sută mai multe decât cele raportate ieri, deşi numărul testelor a fost asemănător. Tot peste 14 mii au fost prelucrate într-o zi.

Cifrele includ retestările celor confirmaţi deja. A explodat însă numărul persoanelor care se testează contracost în laboratoare private că să afle dacă nu cumva sunt infectaţi. Iar rezultatele sunt transmise autorităţilor.

Cu cât vor fi făcute mai multe teste, va creşte şi numărul cazurilor confirmate. Sunt mai multe focare în spitale şi centre sociale, dar sunt şi mulţi care nu ştiu de unde s-au infectat, dovadă că virusul se răspândeşte în comunitate. Tot mai multe spitale se umplu de bolnavi cu COVID. Iar cei care-i îngrijesc ajung la epuizare, în plină caniculă. Aproape 6.600 sunt încă internaţi.

Numai în ultima zi, în jur de 800 de pacienţi care fuseseră confirmaţi cu noul coronavirus s-au externat din spital. Două treimi dintre aceştia nu sunt încă vindecaţi. 110 sunt asimptomatici la zece zile de la depistare. Peste 400 au plecat din spital la cerere, deşi sunt încă infectaţi şi pot răspândi virusul, iar autorităţile nu-i pot controla, în lipsa legislaţiei.

Din cauza complicaţiilor, tot mai mulţi ajung la Terapie Intensivă. Peste 230 sunt în stare gravă, la ATI. Într-o singură zi, 24 de oameni s-au stins, chiar tineri. Unul – fără să aibă alte boli.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite